Al doilea val al pandemiei se agravează în Europa. Franța a depășit pragul de 2 milioane de infectări

×
Publicitate

În Europa al doilea val al pandemiei este din ce mai agresiv. Numai marți în Marea Britanie au murit aproape 600 de persoane din cauza COVID-19 un record sumbru ce nu a mai fost atins de 6 luni.

Iar Franța a devenit prima țară europeană care a depășit pragul de 2 milioane de infectări cu Sars-Cov 2. Mai grav, paturile de la terapie intensivă sunt ocupate în proporţie de 95%. Vom urmări acum experiența unui medic din Marsilia de-a lungul unei ture de 12 ore.

Dimineaţa, când a început schimbul de 12 ore, toate cele 16 paturi de la terapie intensivă erau ocupate, iar cinci pacienţi erau sedaţi. Pentru cei în comă artificială indusă e nevoie de o oră şi cel puţin două cadre medicale, pentru a-i curăţa şi a-i roti cu grijă în paturi.

După prânz, doctorul Julien Carvelli, de la secţia de terapie intensivă a spitalului La Timone, din Marsilia, sună rudele pacienţilor. Când a fost filmat, îi spunea unui părinte că fiul lui ar putea fi plasat în comă artificială.

Julien Carvelli: ”Pentru moment rezistă. Însă adevărul este, nu ştiu ce vi s-a spus deja, că starea sa respiratorie este îngrijorătoare”.

Julien Carvelli, doctor: ”Trebuie, în acelaşi timp, să încercăm să-i liniştim şi să le spunem adevărul. E un echilibru pe care uneori îl găseşti cu greu”.

Marsilia, oraşul port de la Mediterană, al doilea oraş ca mărime din Franţa, a fost ferit de cea mai rea parte a pandemiei, în primăvară. Din septembrie însă, a începută să fie inundat de cazuri de coronavirus.

Julien Carvelli: ”Pare că boala e mai severă acum, însă probabil că fluxul de pacienţi e mult mai mare. Poate mai sunt şi alţi factori, poate că virusul a devenit mai puternic. E complicat”.

Pe de altă parte, Austria a intrat până pe 6 decembrie, în carantină naţională strictă, într-o încercare de salvare a Crăciunului, potrivit cancelarului Sebastian Kurz. Zi ori noapte, austriecii pot ieşi din case doar cu motive temeinice.

În Germania, în schimb, cancelarul Angela Merkel recunoaşte că este prea devreme pentru a spune dacă actuala carantină dă rezultatele scontate.

Angela Merkel: ”Limitarea interacţiunilor sociale este reţeta succesului şi încă mai avem de lucru la asta”.

Şi, pentru un impact sporit al recomandărilor, guvernul german a lansat o campanie video care elogiază zăcutul pe canapea şi lenea pentru a curma transmiterea virusului. Clipurile sunt concepute abil şi pe înţelesul tuturor ca nişte mesaje din viitor.

În Rusia, în schimb, nu prea mai e loc de umor. Iată ce doreşte Kremlinul să vadă ruşii şi străinii deopotrivă: un imens spital de campanie, impecabil organizat şi ordonat pentru a gestiona fluxul mare de pacienţi. Palatul de Gheaţă, destinat campionatului mondial de patinaj, găzduieşte acum 1300 de bolnavi de COVID.

Există însă şi o altă față a pandemiei din Rusia, una pe care autorităţile ar prefera s-o ţină ascunsă. Pe reţelele de socializare circulă dovezi sfâşietoare ale crizei abătute asupra sistemului medical. Iată o scenă desprinsă parcă din "Moartea domnului Lăzărescu". O doctoriţă de la ambulanţă încearcă zadarnic să-i convingă pe colegii din spital să accepte o pacientă de 90 de ani.

În aceste imagini filmate în octombrie vedem o femeie decedată atârnând din pat, în timp ce alţi pacienţi se chinuiesc să respire la un braţ distanța de moarte.

Oficial, Rusia a anunţat încă 22.400 de îmbolnăviri şi un record de 442 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62159172
Uraganul Iota continuă să facă ravagii în America Latină. Ce pagube a provocat

După Nicaragua, periculosul uragan "Iota" a lovit cu putere şi ţara vecină, Columbia. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viața și 98 la sută din infrastructura ţării a fost afectată.

62159171
VIDEO. Accident spectaculos pe autostradă. Un șofer a zburat cu mașina

Un şofer din California a fost protagonistul unui accident copiat parcă din filmele americane. Bărbatul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe autostradă şi a zburat peste un terasament.

62159160
Tir cu rachete asupra Ambasadei SUA din Irak. Doi civili ar fi fost răniți

Patru rachete Katyusha au lovit Zona Verde din Bagdad, iar oficialii din Apărare au spus că acestea vizau ambasada SUA de aici, au declarat marţi surse din poliţia irakiană pentru Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.