Tot mai mulți români îşi doresc să devină piloţi. La cât ajung salariile și ce înseamnă airplane sharing

×
Publicitate

Dacă aveţi bani şi vreţi să ajungeţi repede într-un alt oraş sau chiar în altă ţară, puteţi mai nou să închiriaţi un avion de mici dimensiuni.

Acest serviciu popular în străinătate există şi în România. Costă 69 de euro pe oră însă aparatul de zbor trebuie lăsat în acelaşi loc din care a fost luat. Este nevoie desigur şi de o licenţă de pilot.

Tocmai de aceea, sunt din ce în ce mai mulţi cei care pot urca la manşă după ce, lunar, peste 50 de români obţin un astfel de act.

Trei astfel de avioane noi pot fi închiriate de acum din România, pentru zboruri oriunde în Uniunea Europeană. Sunt aparate cu două locuri.

Gabriel Oniga, pilot: ''Un avion de acest gen în regim de airplane sharing va costa 69 de euro pe oră de zbor.  Sigur condiţia este să îl returnaţi la baza de la care aţi plecat cu el.”

Costurile cresc pentru cei care aterizează şi staţionează pe aeroporturi mari.

Dacă vreţi să zburaţi singuri cu un astfel de avion aveţi nevoie de o licenţă de pilot privat. Cursurile costă în jur de 8.000 de euro dar chiar şi aşa sunt din ce în ce mai populare.

Iulian, reprezentantul unei şcoli de aviaţie: ''In fiecare lună la Autoritatea Aeronautică dau examinări aproximativ 50-70 de oameni. Lună de lună. Asta înseamnă că pe an aproximativ 700 de oameni intră practic în această nouă să o numim pasiune iar apoi odată cu dezvoltarea ei către o profesie.

Serviciul de airplane sharing poate fi folosit şi de cei care îşi doresc să devină piloţi. La interviurile de angajare, companiile aeriene cer peste 300 de euro de zbor. Cei care îşi doresc să transporte pasageri în toată lumea trebuie să investească însă mult mai mult în cursuri.

Ca să devii pilot de linie ai nevoie de aproximativ 80.000 de euro pentru cursurile care durează un an şi jumătate. Întâi este nevoie însă de o licenţă de pilot privat, pentru un astfel de avion, de două sau patru locuri, apoi de una comercială şi abia apoi poţi obţine licenţa de pilot de linie, care implică peste 200 de ore de zbor.

Salariului unui pilot pleacă de la 3.000-4.000 de euro dar poate depăşi 20.000. Sunt şi alte avantaje, spune Andrei, care face cursuri de pilotaj.

Elev: ”Îmi doresc asta pentru că există oportunitatea să vezi lumea, să cunoşti o grămadă de culturi diferite şi practic călătoreşti pe bani, eşti plătit să călătoreşti dintr-o parte în alta. Bineînţeles, e şi o responsabilitate destul de mare, dar e o carieră frumoasă.”

În plus, este şi o profesie foarte căutată. Companiile aeriene deja se confruntă cu un deficit de piloţi, odată cu dezvoltarea transportului aerian.

Instructor: "De 100-200 de piloţi e nevoie într-un timp foarte scurt în România. Pregătirea personalului nu ţine ritmul cu necesitatea."

Iar în următorii ani se estimează că va fi nevoie de câteva mii de piloţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Studenții se plâng de modul în care îi tratează angajatorii. Reacțiile lor la un târg de joburi

În timp ce jumătate dintre tinerii români spun că în următorii 5 ani se văd la muncă în străinătate, tot mai mulţi studenţi se plâng de modul în care îi tratează angajatorii de la noi.

Aurul este din nou pe val și nu este un semn bun. Ce tulburări mondiale prevestește

Aurul pare să-și fi recăpătat, în acest an, strălucirea de altădată, iar în ultimele luni a devenit o veritabilă bombă cu ceas.

Indicele Robor la trei luni a scăzut la 3,20%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,20%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.