Propunerea, care urmează să fie discutată marți de agenție, ar introduce un set de sancțiuni pentru țările care nu își plătesc contribuțiile până la 31 ianuarie. Printre acestea s-ar putea număra și „excluderea reprezentanților guvernamentali de la participarea la evenimente majore precum Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice și Paralimpice”, potrivit AP, citat de Politico.
Această evoluție vine pe fondul tensiunilor continue dintre SUA și WADA, Washingtonul refuzând să își plătească contribuția anuală către agenția antidoping. SUA ar datora aproximativ 3,7 milioane de dolari pentru anul 2025 și 3,6 milioane de dolari pentru 2024.
Statele Unite au suspendat plata contribuțiilor către WADA încă din 2023, pe fondul scandalului legat de 23 de înotători chinezi care au fost depistați pozitiv la substanțe interzise înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, dar cărora li s-a permis totuși să participe la competiție.
WADA a declarat că articolul publicat de Associated Press este „înșelător” în ceea ce privește ideea că această măsură ar putea afecta evenimentele sportive viitoare, subliniind că „regulile nu ar urma să se aplice retroactiv, astfel că Cupa Mondială FIFA și Jocurile de la Los Angeles și Salt Lake City nu ar fi vizate”.
Potrivit AP, discuțiile privind problema guvernelor care suspendă unilateral finanțarea WADA au început încă din 2020 și nu au legătură directă cu Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției, James Fitzgerald.
Scopul propunerii este de a „proteja mai bine finanțarea WADA, astfel încât organizația să își poată continua misiunea globală de promovare a sportului fără dopaj”, mai arată raportul AP.