Actorul Stephen Greif, cunoscut pentru rolul din serialul „The Crown”, a murit la vârsta de 78 de ani

62313099
Profimedia

Actorul britanic Stephen Greif, care a apărut în serialele ''Blake's 7'' şi ''The Crown'', a murit la vârsta de 78 de ani, au anunţat reprezentanţii acestuia, potrivit DPA.

Stephen Greif a avut o carieră bogată în teatru şi în televiziune, unde a mai apărut în serialele ''Doctors'', ''Coronation Street'' şi ''EastEnders'', relatează Agerpres.

Decesul actorului britanic a fost anunţat luni, printr-o declaraţie publicată online de agenţia de impresariat şi management artistic Michelle Braidman Associates.

''Cu mare tristeţe anunţăm moartea minunatului nostru client Stephen Greif'', se afirmă în comunicat.

''Cariera lui extinsă a inclus numeroase roluri în televiziune şi teatru, pe scene precum National Theatre, RSC şi West End. Îi vom simţi lipsa, iar gândurile noastre merg către familie şi prieteni'', se mai precizează în comunicat.

Stephen Greif, născut în oraşul Sawbridgeworth, comitatul Hertfordshire, a absolvit Academia Regală de Artă Dramatică, după care a a făcut parte din echipa de actori a National Theatre Company, precum şi a teatrelor Old Vic şi Southbank.

După ce a jucat în mai multe producţii teatrale în anii 1960 şi începutul anilor 1970, a făcut tranziţia către televiziune odată cu rolul comandantului spaţial Travis în serialul BBC ''Blake's 7''.

Serialul a fost difuzat în perioada 1978-1981, iar Greif i-a avut colegi de distribuţie pe Gareth Thomas, Paul Darrow, Michael Keating şi Sally Knyvette.

Stephen Greif a mai interpretat rolul lui Harry Fenning în trei sezoane ale serialului ''Citizen Smith'', cel al lui Signor Donato în ''Casanova'' şi comandantul John Shepherd în ''Shoot On Sight''.

L-a portretizat totodată pe Sir Bernard Weatherill, preşedintele Camerei Comunelor, în cel de-al patrulea sezon al serialului ''The Crown'', difuzat în 2020.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62313091
O femeie și-a ucis cei trei copii pentru că „erau posedați de demoni”. „Satana a intrat în ei”
O femeie din Ekaterinburg și-a ucis cei trei copii, pentru că aceștia erau „posedați de demoni”. Crima a avut loc în complexul rezidențial Bazhovsky din centrul orașului.
62313087
O tânără de 26 de ani a fost împușcată în cap într-un club cu puțin timp înainte de Ajunul Crăciunului
Două persoane au fost arestate după ce o femeie de 26 de ani a fost împușcată mortală într-un pub din Merseyside, SUA, în Ajunul Crăciunului, scrie Sky News.
62313080
Furtunile de zăpadă fac ravagii în SUA. Ce puțin 50 de persoane au murit, majoritatea în accidente rutiere
Americanii nu au timp să-şi revină după una dintre cele mai neîndurătoare furtuni de zăpadă, din ultimele 6 decenii.