Accident teribil în Italia. Un autobuz a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre. Sunt zeci de morți și de răniți

62391551

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.  

UPDATE. „Până la acest moment nu există informații despre existența unor cetățeni români printre victimele accidentului. Reprezentații oficiului consular mențin contactul cu autoritățile locale italiene, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în funcție de solicitări, conform competențelor legale. Până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară”, transmite MAE român.

UPDATE. Preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, spune că victimele sunt de diferite naţionalităţi, nu doar italieni.

„Este o tragedie de proporţii uriaşe: bilanţul provizoriu vorbeşte de cel puţin 21 de victime şi peste 20 de persoane internate în spitalele din Veneto, multe dintre ele în stare foarte gravă. Din păcate, în accident au fost implicaţi şi câţiva minori", a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia.

Operaţiunile de extragere şi identificare a cadavrelor sunt încă în curs de desfăşurare, a mai spus preşedintele regiunii.

UPDATE. Potrivit tg24.sky.it, autocarul fusese închiriat de un camping pentru oaspeţi, iar la bord se aflau turişti.

Autocarul nu efectua o cursă regulată, ci era un vehicul închiriat pentru oaspeţi de către un camping din Marghera. Vehiculul aparținea companiei „La Linea", care asigura în mod normal legătura între camping şi Veneţia.

UPDATE. Până în acest moment salvatorii au identificat 21 de morți. Numărul victimelor rămâne încă incert, conform corrieredelveneto.corriere.it.

Printre victime s-ar afla și doi copii. Șoferul autobuzului a murit în urma impactului.

UPDATE. Unitatea sanitară locală 3 din Veneția a activat protocolul „urgențe majore", care presupune punerea la dispoziție a tuturor camerelor de urgență ale spitalelor și chemarea personalului medical aflat în zile libere.

UPDATE. Circulația trenurilor între Mestre și stația Santa Lucia din Veneția a fost blocată.

Știrea inițială

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe Via dell'Elettricità și a căzut pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, în stația Mestre, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă autobuzul a luat foc. Accidentul s-a produs pe un pasaj suprateran din Mestre construit peste linia de cale ferată. 

Impactul s-a produs pe pasarela de pe breteaua de acces dinspre Mestre spre Marghera și autostrada A4, cu puțin timp înainte de ora 20.00. 

În timp ce mergea pe pod, autobuzul a rupt balustrada, a plonjat de la aproximativ 10 metri, după care a luat foc. Multe dintre victime au murit carbonizate.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă este vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. 

Conform ansa.it, Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul a fost de cel puțin 18 morți, aceștia fiind transferați la morgile spitalelor locale. De asemenea, zeci de persoane au ajuns în spital rănite, unele dintre ele în stare foarte gravă. 

Linia de cale ferată între Mestre și Veneția a fost suspendată din cauza accidentului. 

Georgia Meloni a transmis condoleanțe

Îmi exprim cele mai profunde condoleanțe, personale și ale întregului Guvern, pentru gravul accident care a avut loc la Mestre. Gândurile mele sunt alături de victime și de familiile și prietenii acestora. Sunt în strânsă legătură cu primarul Luigi Brugnaro și cu ministrul Matteo Piantedosi pentru a urmări știrile despre această tragedie”, a transmis premierul Italiei, pe X (fostul Twitter).

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Aliații occidentali au lansat o veste teribilă pentru Ucraina: „Fundul butoiului este acum vizibil”. NATO, semn de slăbiciune

Oficialii NATO avertizează că puterile militare occidentale rămân fără muniție pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei ruse.

Premieră. A fost dată prima amendă unei companii pentru că a abandonat „deșeuri” în spațiu

Autorităţile americane au aplicat o amendă, prima de acest fel, unui operator de televiziune prin satelit pentru abandonarea unor deşeuri în spaţiu, a anunţat autoritatea americană de reglementare în telecomunicaţii.

 

Furtuna Philippe face ravagii. Alertă roşie de ploi abundente în arhipelagul Guadelupa

Furtuna tropicală Philippe a făcut ravagii în arhipelagul Guadelupa, Caraibe, plasat în alertă roşie de ploi abundente pentru câteva ore.

 

Recomandări
CSAT se reunește luni la Cotroceni. Înzestrarea Armatei și prezența militară a SUA, printre temele de pe agenda lui Nicușor D

Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată să aibă loc luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.  

Prima reacție a lui Putin după ce i-a primit pe emisarii lui Trump la Kremlin. Un ordin rapid a fost dat de liderul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus sâmbătă reprezentanţilor speciali ai SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, că relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost întotdeauna benefice şi că Rusia consideră oportună colaborarea cu SUA, scrie Reuters.

Ținte aeriene detectate lângă granița României. MApN a pregătit pentru decolare aeronave F-18 și un elicopter

Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.