A stat 18 ani după gratii pentru o crimă şi un viol pe care nu le-a comis. "Cum se pot privi în oglindă?"

61947071
Pro TV

Curtea Supremă din Polonia a anulat miercuri o sentinţă împotriva unui bărbat care a petrecut 18 ani în închisoare după ce a fost condamnat pe nedrept pentru viol şi ucidere din culpă

Bărbatul, acum în vârstă de 42 de ani, a început în 2000 să ispăşească o pedeapsă de 25 de ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru violarea şi uciderea unei adolescente de 15 ani în apropiere de Wroclaw în noaptea de Anul Nou în 1996.

Curtea Supremă din Varşovia a anulat verdictul împotriva bărbatului, pe nume Tomasz Komenda, după ce au apărut noi dovezi care îi atestă nevinovăţia.

Un alt suspect a fost arestat, iar cazul a fost redeschis la solicitarea Parchetului. Bărbatul condamnat pe nedrept a fost eliberat din închisoare, sub supraveghere, în martie.

Instanţa a stabilit că noile probe dovedesc 'clar' nevinovăţia bărbatului.

A fost deschisă o anchetă de către Parchetul din Lodz şi pentru presupuse nereguli în investigaţia care a condus la condamnarea lui Komenda.

Avocatul său a anunţat că va cere de la stat pentru clientul său o despăgubire de cel puţin zece milioane de zloţi, adică 2,3 milioane de euro.

Komenda însuşi, care a izbucnit în plâns în momentul când se citea decizia de achitare, a declarat că va face tot posibilul pentru ca aceia care au contribuit la condamnarea sa să fie aduşi în faţa justiţiei.

"Nu mă voi opri, voi face ca aceste persoane să ajungă în banca acuzaţilor şi să simtă măcar puţin ceea ce eu am simţit 18 ani", a spus el în faţa presei.

"Cum pot aceşti oameni care m-au trimis la închisoare să trăiască normal? Cum se pot privi în oglindă, cum nu au nimic să-şi reproşeze?", s-a întrebat el.

Komenda părea să facă referire în special la persoana care l-a denunţat la poliţie, crezând că l-a identificat pe baza unui portret-robot difuzat de anchetatori, şi la poliţiştii care apoi ar fi încercat să îl facă să recunoască o crimă pe care nu a comis-o.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Italia ar putea renunţa la euro. Planul populiştilor care au câştigat alegerile

Cele două partide populiste din Italia încearcă să ajungă la o înțelegere și să formeze un guvern.

Majoritatea palestinienilor ucişi luni în Gaza erau membri Hamas, spune un lider al grupării

Afirmaţiile au fost preluate atât de presă, cât şi de oficialii israelieni.

Călugărițele, sfătuite să comunice mai mult cu Dumnezeu și mai puțin pe rețelele sociale

Călugărițele ar trebui să comunice mai mult cu Dumnezeu, și mai puțin pe rețelele de socializare, potrivit Vaticanului.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

Topul pensiilor din România după județ. Peste 1.300 de lei diferență între extreme

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față de primele trei luni ale anului, potrivit datelor INS.