A fost finalizată prima centrală nucleară din lumea arabă. Puternicul stat care se laudă cu „Barakah”

62481134

Emiratele Arabe Unite au anunţat finalizarea primei centrale nucleare din lumea arabă, numind-o „un pas semnificativ”, scrie publicaţia Arab News.

Centrala nucleară Barakah din Abu Dhabi va produce 40 de terawaţi-oră de energie electrică anual după ce al patrulea şi ultimul său reactor va intra în funcţiune comercială, a anunţat Emirates Nuclear Energy Corporation (ENEC), deţinută de stat, într-un comunicat.

Centrala va genera 25% din necesarul de energie electrică din EAU, unde aerul condiţionat este omniprezent şi reprezintă aproape echivalentul consumului anual al Noii Zeelande, a spus ENEC. Centrala va alimenta companii, inclusiv Abu Dhabi National Oil Company, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, Emirates Steel şi Emirates Global Aluminium, a transmis ENEC.

Barakah, care înseamnă „binecuvântare” în arabă, a început operaţiunile în 2020, când primul dintre cele patru reactoare ale sale a intrat în funcţiune. Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a declarat, de asemenea, că intenţionează să construiască reactoare nucleare, potrivit News.ro.

Centrala va fi dezasamblată „în aproximativ 60-80 de ani”

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed, a salutat finalizarea centralei Barakah, numind-o un „pas semnificativ în călătoria către emisii zero net”. „Vom continua să acordăm prioritate securităţii energetice şi sustenabilităţii în beneficiul naţiunii noastre şi al poporului nostru de astăzi şi de mâine”, a subliniat el într-o postare pe platforma de socializare X.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, centrala „va trebui să fie dezasamblată la sfârşitul duratei sale de viaţă, în aproximativ 60-80 de ani”.

Emiratele Arabe Unite, care sunt formate din şapte emirate, inclusiv capitala Abu Dhabi şi centrul economic Dubai, sunt unul dintre cei mai mari producători de petrol din cartelul OPEC. Ţara a fost construită în mare parte bazându-se pe petrol, dar cheltuie miliarde pentru a dezvolta suficientă energie regenerabilă pentru a acoperi jumătate din nevoile sale până în 2050. Anul trecut, a găzduit discuţiile COP28 ONU privind schimbările climatice, care au dus la un acord de „tranziţie” de la combustibilii fosili. Emiratele Arabe Unite se află peste Golful Iranului, care are o centrală nucleară construită de Rusia în afara oraşului de coastă Bushehr, precum şi un program controversat de îmbogăţire a uraniului.

Emiratele Arabe Unite au precizat în mod repetat că ambiţiile nucleare ale statului sunt în „scopuri paşnice” şi au exclus dezvoltarea oricărui program de îmbogăţire sau tehnologii de reprocesare nucleară. Ţara foloseşte centrale alimentate cu gaz pentru a asigura o mare parte din necesarul de electricitate, dar are şi una dintre cele mai mari centrale solare din lume în afara Abu Dhabi.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62481126
Viktor Orban o consideră pe Georgia Meloni, premierul Italiei, drept „sora creștină”: „Acum ne apropiem de o nouă eră”

Premierul ungar Viktor Orban a salutat vineri relaţia sa apropiată cu omologul italian Giorgia Meloni, pe care a descris-o drept „sora sa creştină”, şi a declarat că identitatea culturală joacă un rol tot mai important în politica europeană.

62457325
Șeful NATO a venit cu soluția pentru încheierea războiului din Ucraina. Propunerea lui Stoltenberg ar putea înfuria Kremlinul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut vineri ţărilor care sprijină militar Ucraina în războiul cu Rusia să furnizeze mai multe arme Kievului, considerând că aceasta este modalitatea de a pune capăt acestui război.

62481110
Rusia, amenințată chiar de unul dintre cei mai puternici aliați. Marea frăție care este pe cale să se rupă din cauza Moscovei

Noul guvern reformist al Iranului a avertizat Rusia să nu ia partea Azerbaidjanului într-o dispută de frontieră, în timp ce la Teheran persistă îngrijorarea cu privire la relațiile sale cu Moscova.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.