Ar putea urma schimbări majore în modul în care este livrat conținutul, în caz contrar, aceste platforme riscă procese în lanț și pierderi de miliarde. Cum ar putea arăta rețelele sociale în viitor, dacă nu ne-ar mai ține captivi?
Este o întreagă poveste cu aceste procese care se întâmplă acum în Statele Unite, sunt multe dosare care se întâmplă în același timp, despre ele discutăm cu Alin Popescu, fondator avocatnet.ro.
Sunt sute, chiar mii de procese care urmăresc același lucru, sa spună că aceste rețele sociale creează într-adevăr dependențe și nu pentru conținut, ci pentru felul în care este livrat.
Alin Popescu, fondator avocatnet.ro: Din câte am citit, sunt surse oficiale care vorbesc de 10.000 de potențiali reclamanți în astfel de cazuri și sunt sigur că cifra o să fie din ce în ce mai mare. Procesul de care vorbim noi, care s-a întâmplat la Los Angeles, are un verdict din 24 sau 25 martie. A venit și a întors toată situația de până acum, toate procesele se axau pe ideea de conținut care ar putea crea dependență, ce au făcut avocații din acest proces a fost să răstoarne situația și să spună, nu, conținutul, chiar dacă nu-l modificăm, există anumite lucruri, elemente de design a modului în care este construită rețea socială, care ne duc la dependență, de la scroll-ul infinit, de la notificările foarte agresive până la idei precum filtrele, care îi fac pe adolescenți să aibă o problemă serioasă în a se compara cu tot felul de oameni care în realitate nu arată așa cum sunt pozați acolo.
Alin Popescu, fondator avocatnet.ro: Dacă ar fi să cumulăm toate potențialele daune pe care ar putea să le plătească ar depăși sute de miliarde un lucru care pentru toată capitalizarea bursieră a rețelelor sociale ar putea înseamna dezastru. Există trei direcții prin care am văzut ca se axează atât verdictul din America, cât și deciziile din UE. Faptul că ar trebui ca minorii până la 16 ani să fie ținuți în afara rețelelor sociale cu măsuri care țin de verificarea vârstei, o altă direcție e ideea de eliminare a „dark pathern” se cheamă ele, tipare negative, faptul că nu se termină niciodată nimic. Se pune problema chiar ca unele rețele sociale să își implementeze un timp, ai scrollat 20 de mesaje, acum trebuie să stai 20 de secunde, timp în care creierul tău poate are suficient timp cât să se adapteze la faptul că uite sunt la sală între repetiții și ar trebui să fac următorul antrenament, nu să stau o oră blocat pe rețele.
Am putea să vedem aceste modificări, tocmai ca aceste rețele sociale să nu piardă și mai mulți bani.
Alin Popescu, fondator avocatnet.ro: La asta se reduce totul, valoarea lor este dată de potențialul pe care îl au, să țină oamenii înăuntru.
Cam cât de repede am putea să vedem acest schimbări?
Alin Popescu, fondator avocatnet.ro: Aici e o veste proastă, eu nu cred că o să se întâmple foarte repede, cred că mai devreme de 4-5 ani nu o să vedem niște lucruri fundamental schimbate, însă schimbări minore s-ar putea să vedem chiar de anul ăsta.