Marile case de discuri au deschis un proces împotriva serviciilor care generează cântece cu ajutorul AI

62344797
Shutterstock

Marile case de discuri au deschis luni un proces împotriva a două start-upuri specializate în inteligenţa artificială (AI) muzicală, acuzându-le că au utilizat cântece protejate prin legea drepturilor de autor pentru a-şi pune la punct tehnologiile.

 

Aceste plângeri se adaugă, astfel, la numeroasele plângeri similare depuse de alţi artişti împotriva companiilor de AI generativă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Recording Industry Association of America (RIAA), care reprezintă interesele unor case de discuri majore, precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group (UMG) şi Warner Records, a depus o plângere separată împotriva Suno şi Udio, două servicii online care permit generarea de muzică pornind de la o simplă cerere formulată în limbaj curent ("prompt").

Cele două "servicii fără licenţă pretind că este 'corect' să copieze munca unui artist şi să o exploateze pentru profitul lor fără consimţământ şi fără plată", a declarat CEO-ul RIAA, Mitch Glazier, citat într-un comunicat.

"Ei întârzie promisiunea unei AI cu adevărat inovatoare pentru noi toţi", a continuat el, subliniind că asociaţia sa "colaborează deja cu dezvoltatori responsabili pentru a construi instrumente AI concepute pentru a fi durabile, centrate pe creativitatea umană şi care oferă control artiştilor şi autorilor-compozitori".

Nici reprezentanţii Suno, nici cei de la Uncharted Labs, dezvoltatorul serviciului Udio, nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii pe această temă.

Numeroşi autori, artişti vizuali, ingineri şi jurnalişti au depus plângeri începând de anul trecut împotriva unor companii de AI generativă, acuzându-le că se folosesc de creaţiile lor sau de munca lor pentru a antrena modele de AI capabile să reproducă texte, imagini, coduri informatice şi informaţii la cerere.

Subiectul s-a aflat şi în centrul unei greve istorice a scenariştilor şi actorilor de la Hollywood în vara şi toamna anului trecut şi a blocat recent negocierile dintre UMG şi TikTok, începute pentru semnarea unui nou acord de licenţă.

După un impas de trei luni, reţeaua de socializare şi-a luat angajamentul la începutul lunii mai de a retrage de pe platforma sa orice conţinut neautorizat ce a fost generat de AI.

În aprilie, peste 200 de artişti de renume, inclusiv starurile Billie Eilish, Nicki Minaj, Katy Perry şi Smokey Robinson, au cerut într-o scrisoare deschisă o protecţie mai bună a creaţiei şi a drepturilor de autor "împotriva utilizării prădătoare de către AI pentru a fura vocile" profesioniştilor din industria muzicală.

Luna trecută, Sam Altman, directorul liderului din sectorul inteligenţei artificiale generative, OpenAI, a prezentat scuze publice actriţei Scarlett Johansson, care l-a acuzat că i-a copiat vocea pentru noul model vocal al ChatGPT.

Actriţa americană a relatat într-un comunicat de presă că i-a refuzat directorului Sam Altman dreptul de a îi utiliza vocea şi s-a declarat "şocată" de puternica asemănare dintre vocea ei şi cea a modelului AI în timpul unei demonstraţii online.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Bușteanul transformat în artă. Sculptură de new media art, care îmbină elementele naturale cu cele printate 3D

Un artist român a creat o sculptură kinetică interactivă, lucrare de new media art inspirată de reacția la atingere a plantelor din natură.  

Candidat creat de Inteligența Artificială, la alegerile din Marea Britanie. Ce campanie electorală are

Marea Britanie se pregătește de alegeri generale. La scrutin va candida, în premieră, și un personaj fictiv, bazat pe inteligența artificială.  

Un elev din Cluj a creat un câine-robot care seamă cu celebrul Spot, de la Boston Dynamics

Un elev de doar 16 ani din Cluj a creat singur un câine-robot care seamănă cu celebrul Spot, de la Boston Dynamics.  

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.