iLikeIT. Ochelarii cu cameră video și funcție de apelare la distanță

×
Publicitate

Vreţi să reparaţi mai uşor lucrurile de prin casă? Nicio problemă, au apărut ochelarii cu camera de filmat care face apeluri video la distanţă, ca să primiţi indicaţii pas cu pas.

Realitatea augmentată şi cea virtuală sunt marele pariu al companiilor de tehnologie. De-aceea apar tot felul de soluţii interesante, care pot fi folosite şi-n construcţii, dar şi în domeniul sănătăţii, pentru tratarea anumitor fobii, de exemplu.

Aceștia sunt ochelarii care vin cu conexiune WiFi și o cameră care poate filma la rezoluţie HD. Se conectează la telefon, pentru apeluri video la distanță.

George Buhnici: ”Tot aici în târg am descoperit ochelarii care pot transforma orice fel de meșter mai mult sau mai puțin priceput într-unul foarte deștept atunci când primește ajutor și de la distanță pentru că au o cameră instalată în ramă și baterie suficientă cât să transmită cel puțin două ore de imagini către cineva care urmărește, cum spuneam dintr-un birou și poate oferi asistență. Mai exact, imaginile sunt filmate transmise prin telefonul mobil la sediu, alt inginer poate interveni și să trimită înapoi pe telefon indicații prețioase care să ducă până la urmă lucrarea la bun sfârșit. Niște ochelari inteligenți care chiar merită banii. 1000 de euro, deocamdată.''

Tot pe o cameră se bazează și un nou produs de la OrCam. E folosit deja în toată lumea de persoanele nevăzătoare, pentru că poate descrie ce vede, ba chiar și citește. Noul produs știe să memoreze persoanele cu care vă întâlniți peste zi. Lista este disponibilă apoi doar proprietarului aparatului.

Kari Fisher, OrCam: "Orcam MyEye te ajută să identifici oamenii cu care te întâlnești peste zi. Platforma poate fi accesată cu ajutorul unei aplicații, pe telefon. Aici este calendarul meu de astăzi. Aceștia sunt toți oamenii cu care m-am întâlnit de la ora 9. Dacă peste o lună apari din nou în fața mea, îți voi ști numele, unde și când ne-am întâlnit, și despre ce am discutat. Prietenul tău poartă un ecuson, OrCam îl poate citi, și mă va întreba dacă poate asocia fotografia cu numele."

Realitatea augmentată și cea virtuală pot fi folosite și pentru tratarea unor fobii, iar terapia dă rezultate excelente. Așa pot fi tratate, de exemplu, frica de înălțime, cu ajutorul unui simulator de zbor, sau cu un rollercoaster care poate face tot felul de trucuri interesante. Pe de altă parte, realitatea virtuală poate fi folosită și pentru cursele cu mașinuțe cu telecomandă, care comunică prin 4G cu pilotul.

George Buhnici: ”Mașinuțele acestea pot merge până la 800 de metri distanță de noi și tot am putea vedea tot ce vede această cameră. Bateria o poate propulsa până la viteze interesante, în funcţie de echipare poate ajunge până la 80-100 de kilometri pe oră. Sunt oameni foarte pasionaţi de aşa ceva. Şi cum automobilul devine și el electric, și mașinile de curse de mare viteză ar putea să profite de această tehnologie.”

Iată și un calculator care poate proiecta pe birou ceea ce vedeţi pe ecran.

George Buhnici: ”Cam așa arată cel mai mare calculator cu ecran tactil cu care m-am jucat în ultima vreme și asta pentru că nu are un ecran legat. Tot calculatorul este aici și are un proiector și o cameră care recunoaște gesturi. Proiectează imaginea pe o suprafață, după care mă pot apuca să folosesc calculatorul, exact cum aș face-o dacă așa avea o suprafață tactilă, exact cum spuneam. Și e foarte utilă pentru tot felul de aplicații de business, dacă vrei să faci întâlniri există inclusiv pentru așa ceva o aplicație de colaborare. Sau poți să cauți ceva pe internet sau poți să desenezi. Un calculator deștept într-o formă foarte compactă pe care îl poți lua cu tine la nevoie.”

Adok Aura costă 2000 de euro și e folosit deja în școli și universități din afară.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62019761
Gropile din Arad, inventariate de autorități cu o aplicație. Cum funcționează

Topirea zăpezilor aduce în Arad, an de an, gropi la tot pasul. Pe modelul altor orașe din țară, primăria orașului a lansat o aplicație pentru inventarierea acestora.

62015022
iLikeIT. 7 din 10 articole despre sănătate de pe Facebook sunt false

7 din 10 articole despre sănătate, împărtăşite pe Facebook sunt false, iar medicii trag un semnal de alarmă. Aveţi grijă ce citiţi şi luaţi-vă sfaturi doar de la doctori.

62017901
iLikeIT. Nouă generație de procesoare pentru telefoanele mobile, în 2019

O nouă generaţie de procesoare va ajunge pe telefoanele mobile de anul acesta. Promite mai multă putere cu un consum mai mic de energie, realitate virtuală, dar şi jocuri care se vor mişca şi mai bine.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.