Gândaci, swingeri și o mască de porc însângerată: Modul în care eBay a hărțuit doi bloggeri

62150356
Getty

Unul din cele mai halucinante scandaluri din istoria Silicon Valley a fost o schemă rapid descoperită și prost condusă inspirată de o comedie din anii 1980, desfășurată de eBay pentru a hărțui proprietarii unui blog micuț, relatează CNN.

Titluri șocante au apărut în presa americană în luna iunie când șase foști angajați ai eBay au fost arestați (un al șaptelea fiind reținut o lună mai târziu) pentru că au trimis gândaci și o mască de porc însângerată unui cuplu din zona Boston care deținea un blog minuscul denumit EcommerceBytes.

Parchetul statului Massachusetts a oferit numeroase detalii senzaționale ale schemei, printre acestea numărându-se faptul că angajații companiei au trimis mesaje de amenințare, larve de muște și păianjeni vii cuplului.

De asemenea, personalul eBay a postat adresa de domiciliu a cuplului pe site-ul de reclame Craigslist, îndemnând swingeri să bată la ușa acestuia la orice oră, „zi sau noapte”.

Însă duminică New York Times a publicat o analiză mai amănunțită a scandalului, inclusiv noi detalii cu privire la eforturile depuse de companie pentru a hărțui bloggerii pe care fostul CEO al eBay, Devin Wenig, îi ura.

Deși EcommerceBytes este o publicație minusculă care se adresează vânzătorilor eBay, Wenig obișnuia să o citească frecvent.

„O să o zdrobim pe doamna aceasta”, i-a scris Wenig în aprilie 2019 fostului șef al comunicațiilor eBay, Steve Wymer, după o postare critică la adresa companiei publicată pe EcommerceBytes. Niciunul dintre cei doi bărbați nu au fost puși sub acuzare și ambii au părăsit între timp eBay beneficiind de un pachet de compensare generos.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62150226
Un manager al Google a aflat că suferă de cancer, după ce și-a rupt mâna. Cum a fost posibil

James McGill, un manager al Google, a aflat că suferă de o formă rară de cancer, după ce și-a rupt mâna și a observat că nu se vindecă cum ar trebui.

62150224
iLikeIT. Telefoane noi și inedite. Ce preț are Motorola Razr 5G, un smartphone retro

Telefoanele mobile sunt din ce în ce mai pretenţioase şi mai scumpe. Iulia Ionescu a vorbit la iLikeIT, alături de invitatul său, Alex Damian, despre trei telefoane și caracteristicile lor.

62125185
Plan UE pentru protejarea alegerilor de atacuri cibernetice. Ce țări îl propun

Franţa, Lituania şi Letonia au propus UE un plan de protejare a alegerilor în Europa împotriva atacurilor cibernetice şi a dezinformării.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.