Apple ia în calcul introducerea unui al cincilea model de iPhone. Cum se va numi

62290296

Seria de smartphone-uri vândută de Apple ar putea fi compusă din cinci modele în loc de patru, cu un posibil viitor iPhone Ultra mai performant şi mai scump decât toate celelalte, scrie News.ro. 

Apple ia în calcul introducerea unui al cincilea model de iPhone, susţine Bloomberg, care scrie că şefii companiei discută această posibilitate.

Cel de-al cincilea model ar urma să se numească iPhone Ultra şi să fie poziţionat deasupra celorlalte modele, iPhone, iPhone Plus, iPhone Pro şi iPhone Pro Max.

Introducerea modelului iPhone Ultra ar urma să aibă loc în 2024, atunci când Apple ar trebui să lanseze seria iPhone 16, dacă nu va fi schimbată titulatura între timp.

Indicii despre un model de iPhone mai scump sau despre scumpirea modelelor actuale au fost lăsate chiar de şeful companiei Tim Cook în cadrul celei mai recente conferinţe trimestriale cu investitorii.

Întrebat despre sustenabilitatea creşterii preţurilor, acesta a spus că iPhone-ul a devenit o parte integrantă din viaţa oamenilor şi că mulţi sunt dispuşi să facă eforturi pentru a avea cel mai performant produs.

În prezent, cea mai performantă versiune de iPhone 14 este Pro Max, care, în funcţie de memorie şi stocare, poate ajunge şi la 2.000 de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62283099
19 ani de la lansarea Facebook. Cum a ajuns compania lui Zuckerberg să fie cea mai utilizată rețea socială
Sâmbătă, 4 februarie 2023 se împlinesc 19 ani de la lansarea Facebook, una dintre cele mai utilizate rețele sociale din lume.
62321319
Cum funcționează rețeaua de parcări securizate pentru biciclete. Aplicația care vine în ajutorul bicliștilor din România
Jumătate dintre bicicliştii din ţara noastră au rămas fără vehicule, din cauza hoţilor.
62321083
League of Legends, primul film-documentar despre gamerii români. Unde poate fi urmărită producția celebrului joc video
Comunitatea pasionaților de jocuri video din România a devenit subiectul unui documentar. Filmul spune și povestea primului român care a devenit campion european la League of Legends.