De ce cresc dobânzile. Cristian Popa, BNR: “Căutăm să găsim acel dozaj care să lupte cu inflația, fără să creeze o recesiune”

×
Publicitate

Inflația în creștere atrage și dobânzi din ce în ce mai mari. BNR a majorat dobânda cheie de mai multe ori în ultimele luni, până la 2,5%, ceea ce a dus și la o creștere a dobânzilor la credite.

Indicele ROBOR la 3 luni, de exemplu, crește de la o zi la alta și a ajuns aproape de pragul de 4,5%, cel mai mare nivel din vara anului 2013 până acum, iar tendința este de creștere și în viitor.

Cristian Popa, membru în consiliul de administrație al BNR, a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani, unde a explicat de ce cresc dobânzile.

De ce cresc dobânzile. Cristian Popa, BNR: “Căutăm să găsim acel dozaj care să lupte cu inflația, fără să creeze o recesiune”

Ștefana Todică: Cum ajută la reducerea inflației creșterea dobânzilor?

Citește și
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte

Cristian Popa: Noi nu spunem că este rău sau bine, noi spunem că ținem lucrurile sub control. Dobânzile sunt cel mai important instrument pe care Banca Națională îl are în lupta cu inflația. Aș explica puțin și mecanismul, cum funcționează, de ce dobânzile mai mari combat inflația: dobânzile mai ridicate încurajează economisirea în defavoarea consumului, deci bănuții din buzunar sunt încurajați să meargă spre depozite, spre investiții și mai puțin spre consum. (...) Cumva să ușurăm această presiune pe partea cererii și să încurajeze până la urmă partea ofertei, deci să încurajăm economisirea.

Ștefana Todică: Ați spus că vreți să reduceți cererea, dar de data asta nu avem doar această cauza a inflației.

De ce cresc dobânzile. Cristian Popa, BNR: “Căutăm să găsim acel dozaj care să lupte cu inflația, fără să creeze o recesiune”

Cristian Popa: Avem un șoc exogen, noi așa îi spunem în termeni mai tehnici, 80% din creșterea prețurilor vine din prețurile la electricitate și gaz. De aceea, noi spunem că nu avem instrumente să ne luptăm cu prețul gazului, al electricității, nu putem face soarele să bată mai tare, însă trebuie să avem grijă, și asta facem, ca aceste creșteri de prețuri să nu se reverse în tot coșul de produse.

Cum ajung să crească și dobânzile la credite?
 

Cristian Popa: Consiliul de administrație al Băncii Naționale hotărăște nivelul dobânzii al Băncii Naționale. În jurul acestui nivel sunt două facilități: cea de depozit și cea de credit. Pentru discuția noastră este important să explicăm facilitatea de credit și aceasta este nivelul de dobândă la care băncile comerciale se pot împrumuta la Banca Națională. Facilitatea de credit este de 3,5%, când aceasta crește, atunci banii devin mai scumpi. Băncile accesează bani mai scumpi de la Banca Națională și desigur și ele când acordă mai departe credite percep o dobândă mai mare. Indicele care măsoară nivelul acestui preț, prețul banilor, este indicele robor la diverse maturități, mai avem și indicele IRCC, aceștia sunt indicii pieței montare, prețul banilor.

Ștefana Todică: ROBOR depășește record dupa record. A ajuns la 4,49%. Cum explicați această creștere, când facilitatea de creditare este 3,5%, adică teoretic acolo ar fi trebuit să se oprească.

Cristian Popa: Explicația este destul de simplă, și anume că vorbim de ROBOR la trei luni, reprezintă dobânda la care băncile se împrumută între ele la un interval de trei luni, interval în care băncile includ și prețuiesc și deciziile viitoare ale BNR. (...) Băncile prețuiesc și o anumită creștere viitoare a dobânzilor.

Ștefana Todică
: Cât de mult credeți că ar putea să mai crească?

Cristian Popa: Noi am luat măsuri graduale, am operat patru creșteri de dobândă în ultimele șase luni, trei creșteri de 0,25 puncte procentuale, cea mai recentă decizie a BNR a fost de creștere cu 0,5 puncte procentuale. Cred că trebuie spus că măsurile sunt graduale, nu ar trebui să ne așteptăm la schimbări majore de direcție, trendul este de creștere a dobânzilor nu doar în România, ci și global, și trebuie să avem acest aspect în vedere, trebuie să ne uităm la evoluțiile inflației, care a înregistrat o creștere. Mesajul corect este să ne așteptăm ca Banca Națională să rămână coerentă în continuare, să își ducă la îndeplinire atribuțiile. (...)

Unde se situează România față de alte țări?
 

De ce cresc dobânzile. Cristian Popa, BNR: “Căutăm să găsim acel dozaj care să lupte cu inflația, fără să creeze o recesiune”

Cristian Popa: Cred că cel mai important din aceste date este să spunem că este un fenomen global, că vedem evoluții similare și în țările dezvoltate, fie că vorbim de SUA sau vecinii noștri, Polonia, Bulgaria, Cehia, și vedem chiar că în multe țări cifrele de inflație sunt mai mari decât în România. Peste tot se iau măsuri similare, cam toate țările au început să crească dobânzile. Este un fenomen normal. Medicamentul pentru tratarea inflației este același și toate țările îl folosesc în același fel. Rămâne întrebarea privind dozajul, căutăm să găsim acel dozaj care să lupte cu inflația, dar care să nu creeze o recesiune, care să afecteze într-un mod limitat creșterea economică. Căutăm acest echilibru.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte

Ianuarie este luna în care unii încep cure de slăbire, în timp ce alții își propun un restart financiar. Mai puține cheltuieli și mai mulți bani economisiți. 

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe
Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe

2025 a fost unul dificil pentru piața imobiliară, cu creșteri mari de prețuri, dar și majorări de taxe și incertitudini. 

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.