Peste 100 de disponibilizati protesteaza la CNH Petrosani pentru ca nu au primit plati compensatorii

60205957

Oamenii participă, luni, la un miting organizat de Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, nemulţumiti că nu au primit a treia tranşă a plăţilor compensatorii, care ar fi trebuit încasată până la sfârşitul anului 2011.

O parte dintre manifestanţi poartă banderole albe pe braţ, iar protestatarii strigă "Hoţii, hoţii", "Demisia", "Viermilor, ne-aţi minţit", "Nica (actualul lider al sindicatului minerilor - n.r.), eşti un hoţ, că tu ne-ai minţit pe toţi", "Scoateţi banii, nu fiţi laşi, am lucrat la CNH".

Traficul pe strada Timişoarei, din faţa CNH, a fost oprit pe toată perioada mitigului, care se va încheia la ora 16.00, iar mai multe echipaje de jandarmi asigură buna desfăşurare a protestului.
Disponibilizaţii sunt foşti angajaţi ai CNH Petroşani care, de la 1 octombrie 2011, au ieşit din sistem în urma restructurărilor de la companie.

Cei 900 de angajaţi ai CNH disponibilizaţi la 1 octombrie 2011 trebuia să îşi primească plăţile compensatorii în trei etape, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2011.

Întrucât România nu a primit încă avizul pentru plata ajutorului de stat acordat conform reglementărilor UE pentru minele cuprinse în program de închidere, ajutor de stat în care sunt incluse şi plăţile compensatorii ale disponibilizaţilor, programul stabilit pentru plata disponibilizaţilor nu a fost respectat. Prima tranşă a fost plătită de către CNH din fondul de salarii al angajaţilor, a doua tranşă de către Ministerul Muncii sub forma unor ajutoare sociale, iar ultima va fi achitată, spun reprezentanţii Guvernului, după 22 februarie, când ar trebui să sosească avizul pentru acordarea ajutorului de stat.


 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Accesul TIR-urilor, interzis pe mai multe drumuri. Autoritatile au instituit restrictie totala

In judetele Timis, Arad si Hunedoara, Politia Rutiera solicita tuturor conducatorilor de vehicule cu tonaj mai mare de 7,5 tone sa nu isi continue drumul pana ce vremea nu se va imbunatati.

Patru cabane au ars la Straja.Pompierii, nevoiti sa se deplaseze pe jos, dupa ce au ramas inzapeziti

Focul care a cuprins noaptea trecuta mai multe imobile din statiunea straja, din Hunedoara, a fost provocat de un cos de fum neasigurat.

Valentine’s Day cu anticipatie. Casatorii de proba la cel mai mare complex acvatic din Hunedoara

Duminică, 12 februarie 2012, Primăria Deva organizează la cel mai mare complex acvatic din vest ţării, mai devreme cu două zile, manifestările dedicate Valentine’s Day.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.