Angela Merkel a exclus o noua stergere a datoriei Greciei. Alexis Tsipras cere "timp pentru a respira"

×
Publicitate

Cancelarul german, Angela Merkel, a exclus sambata o "noua stergere" a datoriei Greciei asa cum vrea noul premier grec Alexis Tsipras, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"A existat deja o renuntare voluntara a creditorilor privati, bancile au renuntat deja la creante de miliarde in ceea ce priveste Grecia", a justificat canceraul german intr-un interviu acordat Hamburger Abendblatt. "Nu vad o noua stergere a datoriei", a adaugat ea.

La inceputul lui 2012, Grecia a recurs la o operatiune de schimbare a datoriei: titlurile creditorilor privati au fost inlocuite cu altele mai putin rentabile. O parte din datorie de circa 100 de miliarde de euro a fost stearsa in acest fel.

Dar tara, aflata sub asistenta financiara internationala din 2010, este incovoiata de datoria de circa 175 la suta din Produsul Intern Brut (PIB).

"Europa va continua sa isi arate solidaritatea cu Grecia si cu alte tari afectate de criza daca aceste tari intreprind reforme si masuri economice", a continuat Merkel, adepta a unei strategii bugetare respinse de noile autoritati de la Atena.

Intrebata despre primele anunturi ale Guvernului Tsipras precum cresterea salariului minim si angajarea functionarilor, Angela Merkel a subliniat: "Noi, adica Germania si alti parteneri europeni, asteptam sa vedem cu ce concept vine spre noi noul Guvern grec".

La conferinta de presa de la sfarsitul intalnirii dintre Dijsselbloem si noul ministru de Finante Grec, seful Zonei Euro parea incordat si plin de nervi. In schimb, Yannis Varoufakis arata relaxat si senin, de parca nu el reprezenta tara aflata in pragul falimentului.

Noul ministru de Finante al Greciei a purtat o camasa turcoaz, deschisa la gat si lasata pe deasupra pantalonilor. A stat relaxat pe scaun. Varoufakis a spus ca Grecia nu vrea cele 7 miliarde de euro si nu mai negociaza cu troica, adica reprezentantii UE, FMI si Bancii Mondiale. Atena solicita in schimb regandirea completa a planului de ajutor si a trecut deja la treaba, anuland masuri luate de fostul guvern la cererea troicii. Iritarea europenilor e cu atat mai mare cu cat grecii una fac si alta spun.

Yannis Varoufakis, ministrul elen de Finante: ''Noi nu spunem "Asa sau deloc'', nu dam un ultimatum. Problema nu e cine cedeaza primul."

Si premierul Alexis Tsipras, care intentioneaza sa mearga in Italia si Franta marti si miercuri, vrea renegocierea giganticei datorii a tarii sale. Nicio vizita a noului premier grec nu este prevazuta insa pentru moment la Berlin.

Alexis Tsipras vrea sa calmeze spiritele si cere sa i se ofere "timp pentru a respira"

 Premierul grec Alexis Tsipras a cerut, sambata, "timp pentru a respira", intr-un comunicat transmis de biroul sau, asigurand ca "nu cauta conflictul" cu partenerii europeni si internationali, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"In pofida perspectivelor diferite, sunt absolut convins ca vom gasi in curand un acord favorabil atat Greciei, cat si Europei in ansamblu", scrie el intr-un comunicat in engleza adresat agentiei Bloomberg si transmis ulterior intregii prese.

"Nimeni nu vrea conflict si noi nu am avut niciodata intentia de a actiona unilateral in ceea ce priveste datoria noastra", a declarat seful Guvernului, liderul partidului Syriza, in intentia de a calma jocul la o zi dupa tensiuni puternice.

"Avem nevoie de timp pentru a respira si a ne pune la punct propriul program de relansare pe termen mediu, care va lua in considerare obiectivele de excedent bugetar primar si va include reforme radicale pentru combaterea evaziunii fiscale, a coruptiei si clientelismului", a asigurat Tsipras.

In opinia lui, aceasta "nu inseamna ca noi nu ne vom respecta angajamentele fata de Banca Centrală Europeana sau Fondul Monetar International", creditorii tarii.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61628582
Grecia renunta la Europa. Guvernul de la Atena nu va coopera cu creditorii si nu va cere prelungirea acordului de salvare

Guvernul Greciei nu va coopera cu troica creditorilor, formata din Comisia Europeana, BCE si FMI, si nu va cere prelungirea programului de salvare, a declarat vineri ministrul de Finante, Yanis Varoufakis.

61628310
Presedintele Parlamentului European, dupa intalnirea cu premierul Alexis Tsipras: "Este un pas bun inainte"

Grecia este deschisa "discutiilor" cu partenerii europeni si cauta "solutii care sa aiba o baza comuna", a anuntat presedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz.

61627891
Primul santaj al Greciei la adresa Europei. Miscarea Atenei care pune deja UE in dificultate. Rusia, marele castigator

Noul Guvern de la Atena ia in calcul sa-si exprime dreptul de veto fata de aplicarea de noi sanctiuni Rusiei, au declarat surse apropiate situatiei, citate de publicatia elena Kathimerini.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.