TVA va fi percepută pentru toate bunurile care intră în UE, începând de la 1 iulie

62199178
Shutterstock

Noile norme privind TVA pentru cumpărăturile online intră în vigoare pe 1 iulie, ca parte a eforturilor de a asigura condiţii de concurenţă mai echitabile pentru toate societăţile și de a simplifica comerţul electronic transfrontalier.

"Noile norme privind taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru cumpărăturile online vor intra în vigoare, ca parte a eforturilor de a asigura condiţii de concurenţă mai echitabile pentru toate societăţile, de a simplifica comerţul electronic transfrontalier şi de a introduce o mai mare transparenţă pentru cumpărătorii din UE în ceea ce priveşte preţurile şi opţiunile pe care le au la dispoziţie. Sistemul de TVA al UE a fost actualizat ultima dată în 1993 şi nu a ţinut pasul cu creşterea în amploare a comerţului electronic transfrontalier, care a transformat sectorul comerţului cu amănuntul în ultimii ani. Pandemia de COVID-19 a accelerat şi mai mult expansiunea comerţului online cu amănuntul şi a subliniat încă o dată necesitatea unei reforme pentru a se asigura că TVA-ul datorat pentru vânzările online este plătit ţării în care se află consumatorul. Noile norme răspund, de asemenea, necesităţii de a simplifica viaţa, atât a cumpărătorilor, cât şi a comercianţilor", precizează CE, potrivit News.ro.

Noile norme vor afecta vânzătorii şi pieţele/platformele online, atât din interiorul, cât şi din afara UE, operatorii poştali şi curierii, administraţiile vamale şi fiscale, precum şi consumatorii.

"Începând cu 1 iulie 2021, vor fi introduse o serie de modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă consumatorii cumpără de la comercianţi din interiorul sau din afara UE: în cadrul sistemului actual, bunurile cu o valoare mai mică de 22 de euro importate în UE de către societăţi din afara UE sunt scutite de TVA”, arată CE.

Această scutire este suspendată, astfel încât TVA să fie percepută pentru toate bunurile care intră în UE - la fel ca în cazul bunurilor vândute de întreprinderile din UE.

”Studiile şi experienţa au arătat că această scutire este utilizată în mod abuziv, vânzătorii lipsiţi de scrupule din afara UE etichetând greşit transporturile de bunuri, de exemplu telefoanele inteligente, pentru a beneficia de scutire. Această lacună le permite societăţilor respective să submineze concurenţii din UE şi reprezintă o fraudă estimată la 7 miliarde euro pe an în detrimentul bugetelor din UE, ceea ce duce la o sarcină fiscală mai mare pentru alţi contribuabili", arată CE.

De asemenea, în prezent, vânzătorii online trebuie să fie înregistraţi în scopuri de TVA în fiecare stat membru în care au o cifră de afaceri care depăşeşte un anumit prag general, care variază de la o ţară la alta.

De la 1 iulie, aceste praguri diferite vor fi înlocuite cu un prag comun la nivelul UE de 10 000 euro, iar dacă pragul este depăşit, TVA trebuie plătită în statul membru în care sunt livrate bunurile. Pentru a simplifica viaţa acestor societăţi şi pentru a le facilita vânzarea în alte state membre, comercianţii online se pot înregistra acum pe un portal electronic denumit „Ghişeul unic”, unde îşi pot îndeplini toate obligaţiile în materie de TVA pentru vânzările lor în întreaga UE. Acest prag de 10.000 euro se aplică deja din 2019 pentru serviciile electronice vândute online.

În loc să se confrunte cu proceduri complicate în alte ţări, societăţile se pot înregistra în propriul stat membru şi în propria lor limbă. Odată înregistrat, comerciantul cu amănuntul online poate notifica şi plăti TVA la ghişeul unic pentru toate vânzările sale în UE printr-o declaraţie trimestrială. Ghişeul unic se va ocupa de transferarea TVA către statul membru respectiv.

În aceeaşi ordine de idei, introducerea unui ghişeu unic pentru importuri destinat vânzătorilor din afara UE le va permite acestora să se înregistreze cu uşurinţă în scopuri de TVA în UE şi să se asigure că suma corectă reprezentând TVA ajunge la statul membru în care este exigibilă în cele din urmă. Pentru consumatori, aceasta înseamnă mult mai multă transparenţă: atunci când cumpăraţi de la un vânzător sau pe o platformă din afara UE înregistrată la ghişeul unic, TVA ar trebui să facă parte din preţul pe care îl plătiţi vânzătorului. Aceasta înseamnă că nu mai există apeluri din partea serviciilor vamale sau de curierat prin care se solicită o plată suplimentară atunci când bunurile ajung în ţara dumneavoastră, deoarece TVA a fost deja plătită.

Societăţile din afara UE s-au înregistrat deja în număr mare la ghişeul unic pentru importuri, inclusiv cele mai mari pieţe online de la nivel mondial.

"Normele actuale ale UE în materie de TVA au fost actualizate ultima dată în 1993 - cu mult înainte de era digitală - şi sunt neadecvate nevoilor societăţilor, consumatorilor şi administraţiilor într-o epocă a cumpărăturilor transfrontaliere online. Între timp, explozia cumpărăturilor online a transformat comerţul cu amănuntul în întreaga lume şi s-a accelerat şi mai mult în timpul pandemiei", menţionează CE.

Deşi noile norme reprezintă o schimbare majoră a modului în care societăţile online din UE îşi administrează necesităţile în materie de TVA, ele vor aduce beneficii suplimentare în ceea ce priveşte uşurinţa de a desfăşura activităţi comerciale, vor contribui la reducerea fraudei şi la îmbunătăţirea experienţei consumatorilor care cumpără online în UE.

Un „minighişeu unic” similar pentru TVA funcţionează deja cu succes din 2015 pentru vânzările transfrontaliere de servicii electronice. Extinderea sa la vânzările online de bunuri va oferi şi mai multe avantaje comercianţilor cu amănuntul şi consumatorilor online din UE. Reforme similare au fost puse în aplicare şi funcţionează bine în alte jurisdicţii, cum ar fi Norvegia, Australia şi Noua Zeelandă, mai arată CE.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
UE: Companiile aeriene au încălcat drepturile pasagerilor în pandemie

Companiile aeriene europene au încălcat constant drepturile pasagerilor în timpul pandemiei de COVID-19, situaţie tolerată de guvernele statelor Uniunii Europene.

București, Cluj și Timișoara, orașele din România care absorb aproape jumătate din investițiile străine

București, Cluj și Timișoara sunt orașele din România care absorb aproape jumătate dintre investititiile străine.

Guvernul lansează schema de ajutor pentru HoReCa. Cine se poate înscrie și care sunt pașii

Ministerul Economiei lansează, marţi, schema de ajutor pentru HoReCa, iar înscrierea se va putea face de la ora 10.00, până în 12 iulie, la ora 20.00. 

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.