Schemă de ajutor de stat pentru energia geotermală. Guvernul oferă 300 de milioane de euro pentru producție și transport

62562944
Shutterstock

Statul român pregăteşte o schemă de ajutor de stat în valoare de sute de milioane de euro pentru proiecte de producţie şi transport de energie geotermală pentru încălzire sau răcire centralizată, cu bani de la UE.

„Ajutorul de stat are ca scop ″sprijinirea investiţiilor în producerea şi transportul energiei termice pe bază de energie regenerabilă geotermală, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice la nivelul României, prin realizarea şi/sau modernizarea capacităţilor de producere şi transport al energiei termice pentru alimentarea cu agent termic în sistem centralizat până la punctul de racordare cu reţeaua de distribuţie energiei termice”, potrivit proiectului, analizat de Profit.ro și citat de News.ro.

Bugetul propus se ridică la 300 de milioane de euro, împărţit egal, câte 50 milioane euro, pe cei 6 ani în care ar urma să fie implementată schema de ajutor de stat, în perioada 2025-2030 inclusiv. Valoarea ajutorului de stat va reprezenta 100% din costul net suplimentar al unui proiect, reprezentând deficitul de finanţare.

„Pentru determinarea deficitului de finanţare (...), solicitantul finanţării trebuie să prezinte în cererea de finanţare o cuantificare, pentru scenariul factual şi un scenariu contrafactual credibil, al tuturor costurilor şi veniturilor principale, al costului mediu ponderat estimat al capitalului (CMPC) al beneficiarilor pentru actualizarea fluxurilor de numerar viitoare, precum şi a valorii actualizate nete (VAN) pentru scenariile factuale şi contrafactuale, pe durata de viaţă a proiectului. Costul suplimentar net tipic se determină ca diferenţa dintre valoarea actualizată netă (VAN) pentru scenariul factual şi pentru scenariul contrafactual pe durata de viaţă a proiectului”, scrie în draft, conform Profit.ro.

Statul oferă peste 30 de milioane de euro pentru fiecare proiect

Numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul schemei este de 9, ceea ce ar însemna circa 33,3 milioane euro/companie/proiect. Beneficiarii pot fi producători de energie termică, unităţi administrativ-teritoriale (UAT) sau subdiviziuni ale acestora.

„Ajutorul de stat pentru sprijinirea dezvoltării sistemului de alimentare cu energie termică folosind resursa regenerabilă geotermală pentru producerea de energie termică nu poate fi alocat prin procedura de ofertare concurenţială întrucât, din dovezile obţinute ca urmare a procedurii de consultare publică derulată de Ministerul Energiei în anul 2025, a reieşit faptul că numărul proiectelor transmise, suficient de mature, este limitat şi insuficient pentru a asigura o concurenţă efectivă, respectiv bugetul alocat în temeiul prezentei scheme de ajutor acoperă oferta potenţială”, menţionează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62562933
Târg inedit de educație financiară la Iași. Micuții au negociat, au vândut și au schimbat jucării și obiecte făcute de ei

Zeci de copii din Iași au devenit mici afaceriști, pentru o zi. Au adus de-acasă jucăriile pe care nu le mai foloseau și le-au vândut sau le-au dat la schimb.

62562922
Primele nemulțumiri apărute în UE după acordul semnat de Ursula von der Leyen și Donald Trump. Cine tremură în fața deciziei

Cancelarul german Friedrich Merz a salutat, duminică, acordul comercial dintre Statele Unite şi UE care prevede taxe vamale de 15% asupra exporturilor europene, dar industria primei economii a continentului se aşteaptă la pierderi importante.

62562904
Ursula von der Leyen, după ce s-a înțeles cu Trump: „15% este cel mai bun acord pe care l-am putut obţine”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat despre acordul comercial cu Statele Unite că este „cel mai bun acord posibil” şi nu trebuie subestimat, având în vedere ameninţarea iminentă a taxelor vamale de 30% care plana asupra UE.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.