Motivul pentru care Ministrul Finantelor vrea loteria fiscala pe categorii, ca la 6 din 49. Cat e acum castigul

×
Publicitate

Autoritatile se gandesc deja sa schimbe regulile la Loteria Bonurilor Fiscale, desi n-au inceput inca sa imparta premiile.

Ministrul Finantelor vrea categorii de castiguri, la fel ca la "6 din 49" si chiar sa lanseze o noua loterie separata, pentru bonurile fiscale din zonele cu evaziune ridicata.

Si asta pentru ca la prima extragere au fost atat de multi castigatori incat premiul va ajunge la putin peste 90 de lei, pentru fiecare bon.

Se pare ca autoritatile nu s-au asteptat la un numar atat de mare castigatori la Loteria bonurilor fiscale.

Pana marti au fost depuse 9150 de bonuri castigatoare, intre care se va imparti milionul de lei pus la bataie de Ministerul Finatelor. Asta inseamna putin peste 109 lei, (109,28), iar dupa impozitare castigatorii vor primi doar 91 de lei si 80 de bani.

Insa numarul castigatorilor poate sa creasca iar premiul sa scada, pentru ca bonurile in valoare de 6 lei pot fi depuse inca 3 saptamani, pana pe 13 mai. Asa ca ministrul de resort vrea sa modifice sistemul.

Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice: "Mergem pe poate categorii de castig si in functie de categorie sa fie si castigul acela acordat, sa spunem gen 6 din 49 ca exemplu."

Asta s-ar putea face extragand inca doua cifre.

De exemplu suma castigatoare sa nu fie 6 lei, ci 6 lei si 39 de bani. In cazul acesta bonurile care au valoarea exact 6 lei si 39 de bani vor fi de categoria intai, cu premiul cel mai mare, cele cu valori de la 6 lei si 30 de bani la 6 lei si 39 vor vor fi de categoria a doua, iar cele care au "nimerit" doar cifra 6 vor fi de categoria a treia.

Autoritatile au de gand sa dubleze loteria actuala cu inca una speciala, destinata bonurilor fiscale din zonele cu evaziunea fiscala mare.

Eugen Teodorovici: "Este o propunere de a face o astfel de tombola a bonurilor fiscale venite din aceasta zona lunar - nu stiu, legume-fructe, sa spunem, partea de bauturi alcoolice sau.. unde v-am spus partea de evaziune este ridicata." 

O loterie de genul acesta ar duce la cresterea numarului celor care cumpara legume si fructe din magazine in detrimentul tarabelor de la piata.

Aproape 9.150 de persoane au depus cereri pentru revendicarea premiilor

Cei care detin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori intre 6,00 lei si 6,99 lei - date rezultate in urma extragerii - , se pot prezenta in continuare la unitatile ANAF, cu bonurile in original si o copie a actului de identitate, termenul de revendicare fiind 13 mai. Premiile vor fi acordate in termen de trei luni, relateaza Mediafax.

Fondul total de premii este de un milion de lei, care se va imparti in mod egal la numarul total de bonuri castigatoare si validate de ANAF. Un bon este castigator daca a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care functioneaza potrivit legislatiei, sunt lizibile informatiile, are valoarea totala exprimata in lei, egala cu valoarea extrasa, a fost emis in ziua extrasa si nu are mentionat niciun cod de inregistrare fiscala al cumparatorului.

Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masa, precum si cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplatitoare de TVA. Loteria va fi organizata lunar, in prima duminica dupa data de 15 a fiecarei luni, pentru luna anterioara, dar va putea fi organizata si ocazional, de Sarbatori.

La extragerile lunare participa bonurile fiscale emise in luna calendaristica anterioara. La extragerile ocazionale participa bonurile fiscale emise intr-un interval stabilit prin ordin al ministrului Finantelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Reteta succesului. Cum castiga o fetita de 8 ani peste 127.000 de dolari/luna

Reteta succesului. Cum castiga o fetita de 8 ani peste 127.000 de dolari/luna

Anunt surpriza de la Budapesta. Rusia investeste 12 mld. euro in domeniul nuclear, in Ungaria. Ce urmareste Putin

Anunt surpriza de la Budapesta. Rusia investeste 12 mld. euro in domeniul nuclear, in Ungaria. Ce urmareste Putin.

Angajat al statului, cu salariu de patron. Ce venituri lunare are seful ANAF, Gelu Stefan Diaconu

Jurnalistii de la Ziarul Financiar au calculat suma pe care seful ANAF, Gelu Stefan Diaconu, o primeste lunar ca salariu, in calitate de angajat al statului.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.