Noi criterii de evaluare a finanţatorilor în Programul ”Prima Casă”, din 1 ianuarie 2018

61885138

Noi criterii de evaluare a finanţatorilor vor fi introduse în programul "Prima Casă" din 1 ianuarie 2018.

Tot atunci vor intra în vigoare procedura şi criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanţatorii participanţi la acest program, potrivit Ministerului Finanţelor.

Din 1 ianuarie 2018, vor intra în vigoare procedura şi criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanţatorii participanţi în cadrul programului "Prima casă".

Potrivit Ministerului Finanţelor, pe lângă ritmul de utilizare a plafoanelor alocate anterior şi condiţiile de acordare a creditelor, în cadrul programului s-a avut în vedere introducerea unor criterii noi care să stimuleze acordarea de către instituţiile finanţatoare a produselor de creditare standard fără implicarea garanţiilor de stat precum şi adoptarea unui management al riscului prudent la nivelul băncilor care să limiteze riscul de neplată, dar şi o mai bună gestionare a procesului de acordare a creditelor în cadrul programului.

Astfel, criteriile care vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare după aplicarea criteriului privind ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor acordate în anul precedent, sunt următoarele: raportul între volumul finanţărilor garantate acordate în cadrul programului şi volumul creditelor pentru locuinţe acordate de finanţatori persoanelor fizice, negarantate de către stat în anul precedent; raportul între numărul total al garanţiilor plătite finanţatorilor de la începutul programului şi până la data de 31 decembrie a anului precedent şi numărul total al garanţiilor acordate de la începutul programului şi până la data de 31 decembrie a anului precedent şi raportul dintre numărul garanţiilor/promisiunilor de garantare acordate de FNGCIMM după ce solicitările de acordare au fost invalidate cel puţin o dată, înregistrate de un finanţator participant în program în anul precedent si numărul total al solicitărilor de garantare aprobate de FNGCIMM în anul precedent.

Fiecărui criteriu îi va corespunde un punctaj diferenţiat, în funcţie de mărimea rapoartelor aferente criteriilor, iar prin însumarea punctelor atribuite fiecărui criteriu se va obţine punctajul final care va determina procentul de ajustare a plafonului alocat.

Evaluarea anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare alocate finanţatorilor participanţi în cadrul programului "Prima casă" se efectuează pe baza raportărilor transmise de către finanţatori şi a datelor existente în evidenţele FNGCIMM incidente programului.

Programul ”Prima Casă”, prin care statul garantează credite destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe, a fost introdus în 2009, într-un context în care piaţa imobiliară era blocată din cauza crizei financiare.

Garanţiile se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat. De la începutul anului 2016 până la finalul lunii noiembrie au fost acordate prin acest program 32.747 garanţii, în valoare totală de 3,1 miliarde lei, ceea ce înseamnă credite de 6,2 miliarde lei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61926945
Bitcoin a sărit de 16.000 dolari. Moneda virtuală ar putea declanșa o nouă criză mondială

Bitcoin a depăşit pentru prima oară, joi, nivelul de 16.000 de dolari pe unitate.

61926861
Comunitățile locale, ”sărăcite” de bugetul pe 2018. Florentin Pandele cheamă la proteste: ”Nu-mi rămâne altceva de făcut”

Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, el însuși primar al orașului Voluntari, cheamă la proteste, în Piața Victoriei.

61926858
La 16 ani a început să investească în Bitcoin și a devenit milionar

Eddy Zillan avea numai 16 ani când a început să investească în Bitcoin, iar acum, după doi ani, tânărul estimează că a făcut aproape un milion de dolari din diverse tranzacții.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.