Nehotărâre la Guvern. Creşterea salariului minim, aşteptată de două milioane de români, amânată

×
Publicitate

Creşterea salariului minim, aşteptată de două milioane de români, este amânată

După o discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, premierul Viorica Dăncilă, a anunţat miercuri, că o hotărâre de Guvern în acest sens, va fi dată, la 1 decembrie sau chiar în 2019. Măsură prevede o creştere cu 100 de lei a salariului net, pentru cei care au minimum pe economie.

Victorica Dăncilă: "În niciun caz la 1 noiembrie nu creşte salariul minim. Să vedem cum este oportun, de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie."

Într-un proiect de hotărâre aflat în lucru la Guvern, termenul iniţial luat în calcul pentru majorarea salariului minim era 1 noiembrie.

Însă după o discuţie cu sindicatele şi patronatele, Guvernul a anunţat că nu a ajuns la un consens asupra datei de la care se va aplica măsura. Sindicatele au solicitat 1 noiembrie 2018, iar patronatele - 1 ianuarie 2019.

Silvia Vlăsceanu, vicepreședinte la Confederația Concordia: ''Companiile sunt puternic afectate de o astfel de măsură care se ia cu o lună înainte. Au apărut nişte elemente complet noi, care nu au fost discutate conform legii cu partenerii sociali, deci măsură trebuie gândită. Creşterea salariului minim nu rezolvă problema sărăciei. Trebuie gândit un set de măsuri astfel încât orice creştere salarială să fie eficientă, pentru că altfel vom asista la creşteri ale produselor.''

În prezent, salariul minim pe economie este de 1.900 de lei brut, adică 1.162 lei net, iar creşterea anunţată de guvern era de 2.080 de lei brut, ceea ce aduce un plus de 101 lei la salariul net.

Nehotărârea guvernului le încurca însă planurile celor care sperau să ia mai mulţi bani de sărbători.

Pe de altă parte odată cu această creştere, va fi introdus şi un salariu minim, diferenţiat, în funcţie de vechime şi de studii. Practic, cine are o vechime mai mare de 15 ani sau are studii superioare va fi plătit cu cel puţin 2.350 de lei brut, adică 1.413 lei net.

În prezent, 2 milioane de români, adică o treime din totalul angajaţilor, primesc salariul minim pe economie, potrivit datelor oficiale.

Discuţiile privind majorarea salariului minim pe economie vin după ce, recent, într-un document trimis de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Comisia Europeană, era menţionată îngheţarea salariilor în 2019.

Măsura a fost ulterior catalogată de ministrul finanţelor drept un ''document de lucru'', deşi surse de la Comisia Europeană spun că scrisoarea Guvernului nostru arată o intenţie clară de a ţine sub control cheltuielile pentru anul viitor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Conturi de economii pentru copii: Condițiile în care statul va da anual câte 600 lei

Copiilor li se vor deschide automat la trezorerii conturi de economii în care părinții să le depună bani pentru când aceștia vor ajunge la majorat.

Robor la 3 luni a crescut la 3,35%, cel mai ridicat prag din ultimele 2 luni şi jumătate

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,35%, cel mai mare nivel din 7 august până în prezent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

Deficit uriaș pe piața forței de muncă până în 2021. Companiile, învățate să angajeze pensionari

Analiştii şi patronatele sunt în alertă. Până în 2021, piaţa forţei de muncă din România va avea un deficit uriaş, de peste 1 milion de oameni.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.