În ce zile se vor plăti pensiile în 2021. Măsurile anunțate de ministrul Muncii

×
Publicitate

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a stabilit, împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate în plata la domiciliu a pensiilor, urgentarea procedurilor pentru a plăti la timp drepturile aferente lunii ianuarie 2021.

În anul 2021, pensiile vor fi achitate la domiciliu către beneficiari în intervalul 1 - 15 al fiecărei luni, potrivit reprezentanţilor ministerului.

"Ministrul Raluca Turcan a stabilit cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Finanţelor şi Companiei Naţionale Poşta Română, instituţiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea procedurilor pentru a plăti pensiile la timp în luna ianuarie, chiar dacă instituţiile funcţionează cu program redus de sărbători", se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres.

Astfel, Raluca Turcan a adresat Ministerului Finanţelor solicitarea de a transmite în regim de urgenţă dispoziţiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului Bucureşti către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor judeţene de pensii în aceeaşi zi.

De asemenea, Casa Naţională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgenţă toate ordinele de plată către Poşta Română, pentru a evita eventuale întârzieri. Conform calendarului stabilit, Poşta Română va primi în data de 4 ianuarie 2021 ordinele de plată pentru pensii, urmând a se face distribuirea la domiciliu.

Nu în ultimul rând, Companiei Naţionale Poşta Română i-a fost adresată solicitarea de a depune toate eforturile necesare, conform convenţiei încheiate cu Ministerul Muncii, pentru ca pensiile să fie distribuite la timp către beneficiari, se mai arată în comunicat.

Pensiile vor fi majorate în 2021

 

Pensiile românilor vor crește anul viitor cu 8 procente. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor. Asta înseamnă un plus la punctul de pensie de aproximativ 100 de lei. Aceasta ar fi și cea mai mare majorare dintr-un calendar gândit de Guvern, pe 4 ani. La finalul acestei perioade, pensiile ar urma să fie cu aproape 50% mai mari decât acum. Concret, punctul de pensie ar urma să crească de la 1.442 de lei, cât este acum, la 1.559 de lei în 2021. Asta înseamnă un plus de 117 lei.

Ministrul nu a precizat însă dacă majorarea va fi aplicată de la 1 ianuarie sau mai târziu, în condițiile în care încă se fac calcule pentru bugetul pe anul viitor.

Planurile făcute arată că majorările vor continua treptat până în 2024 inclusiv, când punctul de pensie ar trebui să ajungă la 1.841 de lei.

Așadar, în cei 4 ani, Guvernul estimează că punctul de pensie ar urma să se majoreze cu aproape 400 de lei față de cât este acum. Asta în condițiile în care România are printre cele mai mici pensii din Uniunea Europeană. Asta face că 20% dintre seniorii noștri să fie expuși riscului sărăciei, potrivit statisticii europene.

Datele care ne fac codași în Europa arată că pensia medie în România este de 1.436 de lei. Sunt însă diferențe mari între județe și regiuni ale țării. De pildă, în Botoșani, pensia medie este de aproape 1.100 de lei. Asta în vreme ce în Hunedoara trece de 1.800 de lei, iar în București sare de 1.700 de lei.

Pentru mulți români, însă, pensia ″de la stat″⁣ nu este suficientă și nici nu va fi. Deja, potrivit unui studiu realizat de o asociație a analiștilor financiari, mulți dintre românii apropiați de vârstă pensionarii au datorii egale sau mai mari decât câștigă.

Îmbătrânirea populației și migrația pun o mare presiune pe bugetul de stat alocat pensiilor. În prezent, media la nivel national arata că sunt 9 pensionari la 10 angajați. În București, raportul este de 5 la 10 în favoarea angajaților, asta în vreme ce în Giurgiu sunt 15 pensionari la 10 salariați.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Piaţa de energie a devenit complet liberalizată la 1 ianuarie. Ce trebuie să știe consumatorii

Piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de vineri, 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de ANRE, ci trebuie să compare şi să-şi aleagă oferta care li se potriveşte cel mai bine.

Ministrul Muncii: Din ianuarie, alocaţia pentru copii va fi 214 lei pe lună

Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie, astfel că alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va creşte la suma de 214 lei pe lună, a transmis, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.

Salariile şi sporurile bugetarilor nu vor creşte în 2021. Ce se întâmplă cu salariul minim

Salariile bugetarilor, inclusiv ale demnitarilor, vor fi plafonate în 2021, a decis Guvernul. 

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.