Efectul imediat asupra cursului dupa anuntul CC privind referendumul: Euro a urcat peste 4,63 lei

60155375

Moneda nationala s-a depreciat, dupa ce Curtea Constitutionala a anuntat ca amana pana in 12 septembrie adoptarea deciziei privind referendumul de demitere a presedintelui suspendat Traian Basescu.

Cotatiile au inceput treptat sa urce dupa acest anunt, iar in jurul orei 17:00, schimburile se realizau la 4,6290 - 4,6330 lei/euro.

"Volume transferate nu au crescut vizibil dupa decizia Curtii Constitutionale, insa in urmatoarele zile presiunea de depreciere va ramane in piata", a spus dealerul unei banci.

Potrivit dealerilor, anuntul CC a coincis si cu conferinta de presa a Bancii Centrale Europeane (BCE), unde presedintele, Mario Draghi, nu a reusit sa calmeze temerile investitorilor, care asteptau noi masuri de combatere a crizei datoriilor suverane. Valutele din regiune au inceput sa piarda teren dupa declaratiile lui Draghi.

Presedintele BCE a semnalat, joi, la finalul unei sedinte de politica monetara, ca BCE isi va uni fortele cu guvernele pentru a achizitiona obligatiuni suverane. Seful BCE nu a dat detalii despre modul in care va functiona un astfel de program, afirmand ca acestea vor fi stabilite in urmatoarele saptamani.

In debutul sesiunii de joi, euro era cotat la 4,6120 - 4,6140 lei, cu circa un ban peste nivelul de miercuri seara, de 4,5900 - 4,6040 lei/euro.

In prima parte a zilei cursul a urcat treptat, iar la jumatatea zilei cursul fluctua usor peste 4,61 lei/euro. In jurul orei 17:00, cursul a atins un maxim de 4,6330 lei/euro.

Rferinta pentru euro publicata joide Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat la 4,6097 lei/euro, revenind peste pragul de 4,6 unitati, dupa doar trei zile in care a stat sub acest nivel.

In sesiunea precedenta cursul s-a plasat la 4,5885 lei/euro.
Pentru dolar rata de referinta a urcat cu 2,43 bani, la 3,7528 lei/dolar, iar cursul pentru franc a crecut cu 1,45 bani, la 3,8355 lei/franc.

Nivelul maxim istoric pentru euro a fost atins pe piata interbancara saptamana trecuta, marti, la 4,65 lei/euro, iar la nivelul referintei recordul a fost de 4,6397 lei/euro. Cursul BNR de joi este la distanta de trei bani fata de nivelul record.

Moneda nationala s-a apreciat puternic luni, dupa ce primele date de la referendumul de demitere a presedintelui Basescu au aratat ca nu se va indeplini cvorumul de 50% plus unu. Cei mai multi jucatori straini au ales sa-si inchida din pozitii, insa dealerii nu au exclus si o prezenta discreta a BNR.

Ulterior, in sedintele de marti si miercuri, cererea comerciala de euro a intors cotatiile pe crestere, potrivit dealerilor, pe volume reduse de transfer.

Dobanzile afisate de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi au urcat usor, la 4,78 -5,25%, de la 4,76 - 5,25% miercuri. In acelasi timp, randamentele cu scadenta la o saptamana au crescut de la 4,81 - 5,29% la 4,83 - 5,31% pe an.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Isarescu: O detensionare a situatiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult. Europa nu se va calma

Detensionarea situatiei politice interne ar ajuta foarte mult economia romaneasca prin revenirea increderii investitorilor straini, intrucat situatia financiara din Europa nu se va calma in urmatoarele saptamani, a declarat Mugur Isarescu.

"Este o revolutie". Indicator economic inedit folosit de cele mai mari banci din lume

Bancile centrale au inceput sa urmareasca un "indicator economic" inedit. Acestea analizeaza cautarile populatiei pe Google, pentru a determina evolutia cererii de consum in paralel cu statisticile oficiale, transmite Bloomberg.

Sfarsitul capitalismului. Tara care interzice Coca-Cola in "ultima zi" a omenirii pe Pamant

21 decembrie 2012 va fi ultima zi a omenirii pe Pamant, sustin mayasii. Si bolivienii cred in aceasta teorie, usor adaptata la trendurile economice.

Recomandări
Nicușor Dan, după decizia CCR pe legea integrității: „Argumentele din sesizarea mea erau foarte solide”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după decizia de luni a Curții Constituționale privind legea integrității. 

Taxă nouă pentru dezvoltatorii imobiliari. Cum ar urma să fie folosiți banii și ce prevede noul Cod al Urbanismului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță o nouă taxă locală pentru dezvoltatorii imobiliari. Mecanismul ar urma să coreleze proiectele rezidențiale cu investițiile necesare în infrastructura publică.

Cum s-ar putea aplica noua lege a salarizării. România riscă să piardă o parte din cei 770 de milioane de euro din PNRR

Continuă discuțiile pe noua lege a salarizării, miercuri urmând să aibă loc o nouă întâlnire la care partidele ar urma să primească o variantă a proiectului, explică surse de la Cotroceni.