Economiștii avertizează: Vom avea parte de o vară cu scumpiri de până la 20%

×
Publicitate

Ne așteaptă o vară cu prețuri tot mai mari în magazine, cu scumpiri de până la 20%, estimează economiștii.

Inflaţia la poarta fabricilor a crescut cu 50% în aprilie, comparativ cu aceeaşi perioadă, din 2021, din pricina exploziei tarifelor la energie, petrol și gaze.

Majorările pentru carburanţi, gaze și energie au dus mult în sus prețurile din industrie, arată datele de la Institutul de Statistică. Asta înseamnă scumpiri în lanţ.

Creşterile de preţuri în industrie pe toată linia în aprilie, anul acesta, față de aceeași perioadă din 2021. Practic, vedem aici inflaţia la poarta fabricilor şi uzinelor - la ce preţuri vând mai departe marfa. Dacă ne uităm, vedem la extracția de petrol și gaze prețuri cu 262%, la fabricarea produselor din țiței - duble, la fel și la energia electrică și termică.

În industria alimentară, creșterea este cu 24 de procente. Mai scumpă a fost și fabricarea de îmbrăcăminte ori de substanțe chimice.

Prețuri mai mari și pentru fabricarea hartiei

Media arată că avem o creștere a prețurilor producției industriale de la un an la altul de aproape 50%.

Mihai Roman, profesor de Macroeconimie la ASE: „Este înșelătoare pentru că atâta vreme cât pentru produsele exportate creșterea de prețuri a fost cu doar 24% față de creșterea internă a prețurilor de producție cu 60% asta arată că greul în economia românească a fost dat de producția internă. Am avut 13,8%, probabil vom ajunge la peste 20% inflație. Până la sfârșitul acestui an, este posibil ca în comparație cu anul trecut să avem în anumite luni și creșteri cu 20%”.

Şi pentru fabricarea hârtiei, preţurile producţiei sunt cu 30% mai mari.

Ioana Bâldea Constantinescu, reprezentant al unei edituri: „Ne străduim să nu facem rabat la calitate în niciun fel, oferta este foarte amplă. Sigur, e o criză în desfășurare și ea ne va afecta pe toți într-un fel sau altul, dar cu siguranță cărțile pe care le aducem în librării sunt rezultatul unor eforturi foarte mari”.

Iar în cazul fabricării mobilei, prețurile din industrie au urcat cu 17%.

Aurica Sereny, Asociația Producătorilor de Mobilă: „Preţurile care au fost luna trecută nu le mai regăsim. Firmele ar trebui să-şi crească preţurile ca să nu intre în faliment”.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Rate tot mai mari la creditele în lei. Indicele ROBOR a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 9 ani

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,99% pe an, de la 5,97% pe an, marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.

Statul se împrumută iar de la populație. Dobânzile oferite sunt la un nivel record

Ca să facă rost de bani pentru golurile din buget, statul se împrumută iar de la populație. Începând de joi, românii vor putea cumpăra titluri de stat cu doar un leu bucata.

7.500 de români au cerut de la bancă schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzilor în ultima perioadă

Speriați de creșterea ratelor, în ultima lună şi jumătate, 7.500 de români au cerut de la bancă schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzilor.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.