Economia României, creștere de numai 1,4% în primele nouă luni ale anului. Sectoarele care au ieșit pe plus

×
Publicitate

Economia României a avut un avans timid, de numai 1,4 la sută, în primele nouă luni ale anului. Câteva sectoare care ar trebui să susțină o creștere economică solidă și-au mai redus motoarele.

Industria, de exemplu, a scăzut cu 0,6%, și a tras în jos economia. Asta, în condițiile în care sectorul contribuie cu peste 20 de procente la formarea Produsului Intern Brut.

Deși a fost un an greu pentru fermieri, agricultura a ieșit pe plus, cu un avans de 0,3 procente. Iar aceeași creștere s-a înregistrat și în sectorul construcțiilor, în special ca urmare a investițiilor cu fonduri europene.

Per ansamblu stăm bine, comparativ cu economiile europene. România se numără printre țările cu cele mai mari creșteri economice anuale, alături de Malta și Croația.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62408692
„Batjocură politică”. Salariile profesorilor vor crește doar cu 13% din ianuarie, față de 40% cât le-a fost promis
Chiar din luna ianuarie sunt pregătite noi măsuri prin care Guvernul vrea să facă economii și să reducă deficitul bugetar.
62407692
PIB-ul României, în creștere. Ce arată cele mai recente date ale INS despre economia țării
Economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 1,4% pe seria brută şi cu 2,2% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2022.  
62248746
Angajații care au avut parte de cele mai mari creșteri salariale în 2023. S-au simțit schimbări și la nivelul beneficiilor
Majorări de salarii mai mici ca în anii trecuți și beneficii mai puține pentru angajați. Potrivit unui sondaj realizat în peste 200 de companii din România, așa a arătat piața muncii în 2023.