Dolarul a atins un nou record, peste 4,2 lei, si a depasit francul elvetian. Ce se intampla cu euro

61643587

Cursul dolarului anuntat de BNR a crescut miercuri cu 7,8 bani, la 4,2059 lei, al saselea record consecutiv, si a depasit francul elvetian, in timp ce euro a urcat cu doar 0,09 bani, la 4,4444 lei.

Marti, BNR a anuntat un curs de 4,1279 lei pentru dolar si de 4,4435 lei pentru euro, informeaza Mediafax.

Referinta francului elvetian a urcat cu 1,73 bani, de la 4,1621 lei, la 4,1794 lei.

Cel mai recent, dolarul s-a situat peste francul elvetian pe 14 ianuarie, ultima zi inainte ca Banca Elvetiei sa elimine plafonul de 1,2 franci/euro. Renuntarea la pragul de 1,2 franci/euro pe 15 ianuarie a determinat aprecierea puternica si foarte rapida a monedei elvetiene, care a depasit dolarul.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Aproape de ora 13:00, la care BNR anunta cursul de referinta, euro era tranzactionat in piata interbancara locala la 4,4450 lei, fata de 4,4475 lei in tranzactiile perfectate pe finalul sedintei de marti.

"Leul a incheiat sedinta de ieri aproape de 4,4460 lei/euro, o pierdere de aproximativ 0,1%, dupa ce se miscase mai devreme spre 4,45 lei/euro. Leul a fost foarte linistit in ultima perioada si este mai slab cu doar 0,1% raportat la momentul dinaintea publicarii vinerea trecuta a datelor foarte bune pentru piata muncii din SUA, care au sugerat ca o majorare a dobanzii Fed ar putea veni mai devreme. In aceeasi perioada, zlotul si forintul s-au depreciat cu 1,1%, respectiv 1,4% raportat la euro. Ne asteptam, astfel, ca moneda romaneasca sa le urmeze pe cele regionale intr-o miscare de depreciere in perioada urmatoare si sa se indrepte spre 4,46 lei/euro", se arata intr-o nota catre analisti si investitori a economistilor ING Bank Romania.

Schimburile au avutr loc intre un nivel minim de 4,4400 lei/euro si un maxim de 4,4465 lei/euro.

In regiune, forintul si zlotul s-au apreciat cu 0,4% fata de euro, mai puternic decat leul. Pe pietele externe dolarul era cotat in urcare cu 1,2% aproape de ora 13:00, la 0,9464 euro. Moneda americana s-a intarit fata de cele mai multe dintre valutele importante si a depasit francul elvetian, aflat in crestere cu 0,5%, la 0,9396 euro.

Euro a coborat miercuri la un nou minim a 12 ani fata de dolar, pastrand directia deprecierii mai accelerate din ultimele zile, dupa ce Banca Centrala Europeana a lansat luni un program masiv de achizitii de obligatiuni.

Moneda europeana se afla sub presiune si din cauza incertitudinilor privind situatia financiara a Greciei, in timp ce guvernul elen se pregateste sa reia miercuri discutiile cu creditorii internationali.

De asemenea, datele solide privind piata muncii din SUA publicate la sfarsitul saptamanii trecute au sporit speculatiile din piata financiara ca Rezerva Federala ar putea incepe sa creasca dobanzile de la mijlocul acestui an, sustinand aprecierea dolarului in raport cu alte valute.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se situeaza la 0,23% - 0,6% pe an, fata de 0,24% - 0,61% pe an marti.

Ratele pentru plasamentele saptamanale se afla la 0,26% - 0,71% pe an, comparativ cu 0,25% - 0,69% pe an in sedinta anterioara. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a coborat usor, la 1,32% pe an, de la 1,33% pe an marti.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Un cunoscut operator aerian din Romania a intrat in insolventa

Tribunalul Bucuresti a admis cererea de intrare in insolventa a firmei aeriene detinuta de omul de afaceri ....

Peste 4.000 de joburi in multinationale, in tara si strainatate. Ce specialisti cauta si ce trebuie sa faci pentru angajare

Peste 100 de companii din IT, servicii, inginerie, consultanta sau domeniul bancar scot la concurs 4.000 de locuri de munca.

Declaratie bomba la Londra din partea unui fost premier: "Marea Britanie va deveni Coreea de Nord a Europei"

Marea Britanie se confrunta cu un viitor fara prieteni, ca o Coree de Nord a Europei.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.