România, încă atractivă pentru investitori. La Oradea s-a inaugurat o fabrică unică în lume, prima de felul ei cu emisii zero

×
Publicitate

România este atractivă pentru investitorii străini. Un important dezvoltator finlandez a realizat una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani, la Oradea, unde a inaugurat joi o fabrică de anvelope.

Cu toate că vestul țării atrage o parte importantă din fondurile străine, sunt dezvoltate afaceri și în alte zone din țară. Construcția fabricii Nokian a început în mai anul trecut. Reprezentanții acesteia spun că este prima din lume care produce anvelope cu zero emisii de CO2.

Susanna Tusa, director pe România al companiei: „Avem, pe de o parte, panouri solare, generăm aburi fără să folosim combustibil fosil, iar procesul nostru de manufacturare este extrem de modern și eficient.”

Investiția a fost de 650 de milioane de euro, din care aproape 100 de milioane au fost un grant de la guvern.

Fabrica va avea aproximativ 500 de angajați, iar producția ar urma să înceapă anul viitor.

Jukka Heinnonen, reprezentant Nokian: „Am căutat prin toată Europa și am evaluat peste 40 de locații. Și aveam nevoie de ceva mai mult, aveam nevoie de un partener. Și l-am găsit aici.”

Zona este una dintre cele mai atractive de la noi pentru investitorii străini, spun economiștii.

Dacian Palladi, economist: „Rusia este, încă, sub sancțiuni internaționale, cât privește investițiile străine. Doi: pentru că Oradea are o poziție geografică avantajoasă Trei: un ajutor de stat de 99 de milioane de euro nu este puțin. Patru: pentru că administrația locală a făcut tot ceea ce a depins de ea ca partea birocratică să încurce cât mai puțin.”

Totuși, se deschid afaceri străine și în alte locuri. La Sebeș, în Alba, Star Assembly, filiala Mercedes-Benz în România, construiește o fabrică în care vor fi asamblate componente pentru mașini electrice de lux. Investiția se ridică la aproximativ 140 de milioane de euro.

Dorin Nistor, primarul din Sebeș: „Înseamnă locuri de muncă, înseamnă inovare, dezvoltare.”

Și nemții de la Diehl fac la Brașov o fabrică de componente electronice pentru electrocasnice. Au anunțat că, în primă fază, investiția se ridică la 15 milioane de euro. În câțiva ani, fabrica ar putea asigura în jur de 600 de locuri de muncă.

Tot în Brașov, Olympus inaugurează un centru logistic. A costat 40 de milioane de euro, asta după ce a investit 190 de milioane pentru a face acolo cea mai mare și mai tehnologizată fabrică de lapte din sud-estul Europei.

Cu 8,5 milioane de euro, fabrica de condimente Fuchs din Curtea de Argeș și-a dublat capacitatea de producție și depozitare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62480424
„Magie” bugetară la Guvern. Pe o creștere economică mai mică decât estimarea inițială se face rectificare „pe plus”

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecţia de creştere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 miliarde de lei.

62388125
Guvernul a anunțat prima rectificare bugetară din ultimul an și jumătate. Cine va primi bani în plus

Deficitul bugetului general consolidat reprezintă 6,94% din PIB, în creştere cu 1,94 puncte procentuale faţă de programul iniţial, potrivit notei de fundamentare a rectificării bugetare de stat pe anul 2024, publicată de Ministerul Finanţelor.

62480595
Prognoza CE se adeverește. Finanțele transmit un deficit de 121 miliarde, mult mai mare față de suma asumată la început de an

Ministerul Finanțelor a menționat joi într-o prezentare transmisă investitorilor străini cu ocazia unei ieșiri pentru împrumuturi pe piața externă, că deficitul pentru acest an se va situa la 121,9 miliarde lei, scrie Profit.ro.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.