Consiliul Concurenței, în control inopinat la bănci. Inspectorii au căutat probe de cartel legate de Biroul de Credit

62144775
Agerpres

 

Inspectorii Consiliului Concurenței au descins, marți, în sediile băncilor comerciale din țară, fiind suspectate de înțelegere tip cartel, de data aceasta în legătură cu raportări în Biroul de Credit, scrie Profit.ro.

Controlul, derulat până marți seara târziu, a vizat strângerea de probe pentru demonstrarea înțelegerii anticoncurențiale, fiind verificate computere, e-mailuri și telefoane ale bancherilor.

Toate băncile comerciale din țară raportează și pot verifica în baza de date a Biroului de Credit, la care sunt asociate, clienții care au întârziat cu mai mult de o lună achitarea ratelor la împrumuturi, persoanele care au comis fraude sau infracțiuni, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, față de instituțiile financiare asociate în birou, precum și clienții care au dat informații false când au solicitat credite.

Baza de date a Biroului stochează și informații pozitive, despre clienii fără restanțe (produse de finanțare utilizate, inclusiv carduri de credit/overdraft sau credite nevoi personale, cu detalii despre valoarea creditelor, soldul rămas, rata lunară, limita cardului sau durata finanțării). Biroul realizează rapoarte de credit ale solicitanților de împrumuturi și le calculează un scor al riscului de neplată.

Baza de date poate fi consultată atât de bănci, cât și de IFN-uri, asigurători, recuperatori de creanțe. Biroul de credit a fost înființat de 20 de bănci acționare (18 azi) și are în prezent 77 de instutuții participante.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62383762
România pregătește a treia cerere de plată din cadrul PNRR, după aproape jumătate de an. Ce promite ministrul Câciu
Pentru că nu au fost gata la timp reformele agreate cu Comisia Europeană, România pregătește abia acum a treia cerere de plată din cadrul PNRR, cu o întârziere de aproape jumătate de an.
62383590
Peste 800 de milioane de lei s-au evaporat de pe Bursă, după ce ministrul Boloș a anunțat taxarea suplimentară a băncilor
Indicele BET a înregistrat căderi pe toată linia marți pe Bursa de Valori București (BVB), inclusiv pentru acțiunile băncilor, după ce ministrul Finanțelor Marcel Boloș a vorbit luni seara despre o taxă excepțională asupra sectorului bancar.  
62383498
Italia, a treia economie a zonei euro, se pregătește să depășească deficitul bugetar asumat de 4,5 %
Italia, a treia economie a zonei euro, pregăteşte majorarea deficitului bugetar din 2023 peste ţinta de 4,5% din PIB, care a fost stabilită în aprilie.