Compania din subordinea Ministerului Finanțelor care are 10 șefi la 38 de angajați. Ce salarii au aceștia

61356691

Fondul Român de Contragarantare este o companie din subordinea Ministerului Finanțelor care, potrivit ultimelor date oficiale, are 38 de salariați și 10 administratori.

Conducerea Fondului Român de Contragarantare este asigurată de 10 administratori: 7 în Consiliul de Supraveghere și 3 în Directorat.

Fondul Român de Contragarantare (FRC) este instituția care oferă băncilor o garanție suplimentară, în numele și în contul statului, pentru creditele pe care le acordă persoanelor fizice sau juridice în cadrul unor programe guvernamentale de tipul „Prima casă”.

Posturi la stat bine plătite

Ca aproape la orice instituție de stat, nu doar că sunt multe posturi de conducere, dar acestea sunt și bine plătite.

Astfel, șeful Consiliului de Supraveghere câștigă 12.000 de lei lunar, iar ceilalți șase colegi câte 8.000 de lei. În plus, indemnizația membrilor directoratului este de 15.000 de lei pe lună.

Așadar, statul cheltuie circa 21.000 de euro lunar doar pentru salariile și indemnizațiile celor 10 membri ai conducerii Fondului Român de Contragarantare.

Mai mult, activitatea instituției este structurată pe nu mai puțin de 5 Direcții și 3 Compartimente, ceea ce înseamnă încă minim 8 șefi.

Citește mai multe pe presshub.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62306977
Comisia Europeană: Google "a abuzat de poziția sa dominantă" pe piața de publicitate online
Comisia Europeană a transmis miercuri că Google "a abuzat de poziția sa dominantă" pe piața de publicitate online.
62263253
Cea mai mare descoperire de noi resurse de țiței și gaze a OMV din ultimii zeci de ani. Unde se află rezervele
Noi resurse uriașe de țiței și gaze au fost descoperite de compania OMV Petrom în zona Olteniei și în Muntenia.
62352393
Rata anuală a inflaţiei în luna mai a scăzut la 10,6%. Ce arată datele INS despre scumpiri
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 10,64% în mai 2023, de la 11,23% în aprilie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date marţi publicităţii.