Ce înseamnă statutul de piață emergentă pentru România. Și pensionarii ar putea profita

×
Publicitate

Românii vor putea juca, din 21 septembrie, pe o bursă mai puternică, pe care pot obține profituri serioase, pornind doar de la câteva sute de lei. 

Iar patronii de la noi vor avea acces la marii finanțatori, adică la fonduri de miliarde de euro, din toată lumea, care să-i ajute să se dezvolte.

Toate devin posibile odată cu trecerea pieței de capital de la noi, la statutul de piață emergentă, moment considerat de experți la fel de important ca aderarea la Uniunea Europeană.

Companiile listate la bursă de la București au acum acces la fonduri de investiții de 50 ori mai bogate decât înainte. Specialiștii spun că, astfel, patronii de la noi au o șansă în plus pentru a obține finanțare - își pot vinde acțiunile pe bursă unor investitori mai bogați care până acum nici nu aveau România pe ''radarul'' lor.

Răzvan Raț, manager companie de brokeraj: ”Investitorii cumpără respectivele acțiuni, banii respectivi intră în capitalul special pe care ei îl utilizează pentru finanțarea proiectelor de investiții.”

Radu Hanga, președintele BVB: ”Avem o nouă autostradă financiară, care ne leagă cu principalele centre financiare ale lumii, asta înseamnă că firmele românești, care folosesc BVB pentru a se finanța, au acces la o baza mult mai mare de capital disponibilă la nivel global.”

Ministrul Florin Cîțu: ”Acum, piaţa de capital este la un click distanţă de miliarde de euro.”

Cresc oportunitățile de câștig și pentru oamenii de rând, interesați să joace la bursă.

Răzvan Raț, manager companie de brokeraj: ”Un om obișnuit, dacă vrea să devină investitor la bursă, primul pas ar fi să ia legătură cu un broker, să facă un contract. După aia poate să cumpere acțiuni listate, acțiuni, obligațiuni, titluri de stat. Chiar și cu 100 de lei poate să-și facă cont, să înceapă să facă tranzacții.”

Adrian Tănase, director general BVB: ”Orice investitori trebuie să facă investiți pe termen lung și foarte lung. Se pot face investiții direct, cumpărând singur, sau indirect, în fond de investiții sau în schemele de pensii.”

Indirect, 7 milioane și jumătate de români sunt deja investitori la bursă. Este vorba despre viitorii pensionari, adică angajații care acum contribuie la fondurile de pensii obligatorii administrate privat - pilonul 2.

Aceste fonduri investesc banii strânși de la angajați inclusiv în acțiuni listate la bursă, pe lângă titluri de stat și depozite bancare. Profiturile sau pierderile fondurilor afectează, bineînțeles, banii strânși la pilonul 2 de pensii.

Față de anul trecut, însă, într-un cont mediu de pensie pilon 2 s-au strâns încă 1.200 de lei, până la 8.860 de lei. Odată cu dezvoltarea bursei de la noi, și câștigurile ar putea crește.

Deocamdată, pe bursă, sunt listate 370 de companii, iar numărul investitorilor ajunge la 50.000.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62148782
România trece la statutul de Piață Emergentă, echivalentul aderării la UE

Piaţa de capital România este inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

62148713
Din ce în ce mai mulţi români cumpără locuinţe cu banii jos. Ce preferințe au

Din ce în ce mai mulţi români cumpără locuinţe cu banii jos. Pentru că trăim vremuri în schimbare, nu vor să se îndatoreze la bănci sau văd în imobiliare o investiţie mai sigură decât să îşi ţină banii în depozite sau la saltea.

62090665
Ministrul Economiei: „Suntem în criză economică, dar este suprapusă peste o criză sanitară”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, afirmă că în momentul de faţă ne aflăm într-o criză economică suprapusă peste criza sanitară, dar că nu se aşteaptă să urmeze "o criză imensă".

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.