250 de lei pe lună pentru alimente şi mese calde. S-au emis deja peste 2 milioane de carduri

62273448
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Proiectelor Europene a transmis, miercuri seară, că s-au emis peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde, iar operaţiunea de distribuire va fi finalizată săptămâna viitoare.

”Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, a transmis MIPE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar de împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.

”Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distriburii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri”, a transmis ministrul Marcel Boloş

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62273389
Exporturile României de porumb vor scădea din cauza secetei

Din fruntea clasamentului exportatorilor europeni de porumb, România se pregătește să trimită o cantitate mai mică peste hotare. 

62273385
Firmele au început să concedieze angajații part-time, după modificarea Codului Fiscal. Taxele la stat s-au triplat

Noile modificări ale Codului Fiscal produc deja efecte negative. Unele firme au început să concedieze angajații part-time, pentru care, de la 1 august, vor fi obligate să dea chiar și de trei ori mai mulți bani la stat.

62101497
Datoria publică crește cu 40 de milioane de euro pe zi. Statul plătește zilnic dobânzi de 13 milioane de euro

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în aprilie 2022, la 602,871 miliarde de lei, de la 593,972 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

62598977
Alegeri în Israel. Cele cinci scenarii pentru viitorul guvern israelian. Benjamin Netanyahu riscă să piardă puterea

În Israel au loc primele alegeri organizate după atacurile conduse de Hamas în 7 octombrie 2023 și după distrugerea ulterioară a Fâșiei Gaza de către Israel, precum și declanșarea războiului alături de SUA împotriva Iranului.

Shutterstock 2572117625
Fără produse și softuri rusești în instituțiile publice din România până în 2036. Lege „critică”, adoptată de Senat

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, anunţă că a fost adoptată prelungirea interdicţiei de achiziţie, instalare şi utilizare a produselor şi serviciilor software ruseşti în instituţiile publice până la 31 decembrie 2035.