Moment de cotitură în UE. Extremiștii câștigă teren: Vor ieși pe primele locuri în 18 state, la alegerile europarlamentare

×
Publicitate

Partidele extremiste vor câștiga teren în viitorul Parlament European, potrivit unei analize făcute chiar de Consiliul European.

Conform estimărilor, în 18 dintre cele 27 de state ale Uniunii, partidele de dreapta și cele populiste eurosceptice vor ieși pe primele locuri la alegerile europarlamentare din iunie. Și România ar putea trimite la Bruxelles mai mulți extremiști și mai puțini europarlamentari liberali sau din formațiunile de dreapta, susțin lideri politici de la București. Analiștii sunt, însă optimiști, chiar dacă extremiștii vor fi mai mulți, majoritatea va fi formată tot din populari și socialiști.

Alegerile pentru Parlamentul European din iunie vor marca un moment de cotitură pentru partidele clasice aflate în declin. Cresc, însă cele radicale, populiste, care susțin desființarea instituțiilor europene.

Concluzia aparține unei analize în care Consiliul European a corelat date din sondaje de opinie din statele membre. Rezultatele arată că, în vară, extremiștii vor ieși pe primul loc în nouă state europene și pe locul doi sau trei în alte nouă țări, printre care și România.

În mare, partidele de la noi și-au trasat listele cu candidați chiar dacă până la alegeri mai sunt cinci luni. Marcel Ciolacu a declarat că își depune demisia din funcția de președinte al partidului dacă PSD nu obține primul loc, ceea ce ar însemna aproximativ 12 mandate de europarlamentar.

Și liberalii au agreat candidații pe care îi vor trimite pentru un nou mandat la Bruxelles, fără a stabili ordinea lor pe listă. Surse din partid susțin, însă că nici împreună cu USR, PPM și partidul lui Ludovic Orban, dreapta nu va mai reuși să obțină la mai mult de 10-11 mandate. Adică mai puțin decât formațiunea condusă de George Simion, AUR.

Analiza europenilor arată că, pe termen lung, partidele tradiționale vor scădea în sondaje și automat vor avea mai puține mandate în legislativul european. Pe lângă extremiști vor câștiga și formațiunile mici, ceea ce va duce, susțin analiștii, la o fragmentare a sistemelor de partid europene.

De 353 de voturi este nevoie pentru majoritate în Parlamentul European. Analiștii spun că putea fi întrunită dacă popularii europeni și socialiștii se vor alia cu verzii. Ar avea astfel numărul necesar de mandate pentru ca politicile legate de mediu sau ajutorul acordat Ucrainei să nu fie afectate de creșterea ponderii extremiștilor, care au viziuni diferite.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62419188
Ce salariu are un europarlamentar. Funcționarea Parlamentului European costă 2,4 miliarde de euro pe an

La Strasbourg, odată cu prima sesiune din acest an a Parlamentului European încep jocurile politice pentru alegerile din iunie. Și la noi, fotoliul de europarlamentar este una dintre cele mai râvnite poziții.

62051316
Rezultate finale alegeri europarlamentare. Câte mandate au partidele

Biroul Electoral Central a anunțat luni rezultatele finale la alegerile europarlamentare.

62050040
Prezență istorică a tinerilor la alegeri, cu 59,3% mai mulți față de 2016. Județele fruntașe

Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 au avut unul dintre cele mai mari procente de participare a tinerilor din istoria alegerilor din România.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni. Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Propunerea PSD de premier sunt eu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.