Povestea formidabilă a lui Alexander Vencel senior, singurul român care a triumfat la EURO

62191696
Getty

Puțini oameni știu că România a dat lumii un campion european la fotbal. Este vorba despre Alexander Vencel senior, 77 de ani, unul dintre cei mai mari portari din istoria fostei Cehoslovacii.

Născut din tată slovac și mamă unguroaică, Vencel a văzut lumina zilei la 8 februarie 1944, în Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Familia sa a ajuns în România la începutul anului 1943. Fiindcă vorbea perfect maghiara, tatăl fostului sportiv a fost trimis în la Ilva Mare, sat care se afla la acea vreme sub stăpânirea Ungariei hortiste. Bărbatul, care lucra ca dispecer la gara centrală din Bratislava, a venit în țara noastră însoțit de nevastă și de fratele mai mare al lui Alexander.

O bună perioadă de timp, aceștia au locuit într-o anexă a gării din Ilva Mare. Ei au trăit în România până în aprilie 1944, apoi s-au întors la Bratislava.

Simbol al clubului Slovan Bratislava, pentru care a jucat între 1961 și 1977, Vencel are în palmares trei titluri ale Cehoslovaciei (1970, 1974, 1975), patru Cupe, dar și Cupa Cupelor – trofeu câștigat în 1969, împotriva Barcelonei.

Alexander Vencel senior a mai evoluat la Komarno (1962-1964) și la Nitra (1977-1978) . În total, acesta a adunat 321 de partide în primul eşalon fotbalistic al Cehoslovaciei, dintre care 132 fără gol primit.

Pentru echipa națioanlă a Cehoslovaciei, acesta a jucat de 25 de ori. Alexander Vencel senior a bifat o participare la Campionatul Mondial (Mexic 1970) şi una la Campionatul European, în 1976, când a reușit să cucerească titlul continental.

 

A fost adversarul României

 

Deși s-a născut în județul Bistrița-Năsăud, Alexander Vencel a înfruntat de șapte ori România. Prima dată s-a întâmplat în 1962, la Europeanul sub 18 ani, când Cehoslovacia a câștigat medalia de bronz.

Fostul portar a debutat la națioanala mare a Cehoslovaciei pe 19 septembrie 1965, la Praga, într-un mecicâștigat cu 3-1 în fața României.

Povestea formidabilă a lui Alexander Vencel senior, singurul român care a triumfat la EURO

Celelalte meciuri ale lui Vencel împotriva “tricolorilor” au fost:

- Cehoslovacia – România 1-2 (CM 1970, 6 iunie);

- Cehoslovacia – România 2-1 (București, 14 septembrie 1971);

- Cehoslovacia – România 1-1 (Praga, 31 martie 1975);

- Cehoslovacia – România 1-1 (București, 22 septembrie 1976);

- Cehoslovacia – România 3-2 (Praga, 6 octombrie 1976).

În 1976, la Belgrad, Alexander Vencel senior a devenit campion al Europei cu naționala cehoslovacă. În marea finală, Cehoslovacia a triumfat în fața Germaniei de Vest, 2-2 și 5-3 după executarea loviturilor de departajare. În acea partidă. Vencel a fost rezervă.

 

Fotbalul, tradiție în familia lui Vencel

 

Alexander Vencel senior are doi băieți: Alexander junior și Stanislav. Primul i-a călcat pe urme tatălui său. Ca portar, Alexander Vencel junior a evoluat atât pentru naţionala Cehoslovaciei, cât şi pentru cea a Slovaciei.

Alexander Vencel Junior a început fotbalul la Slovan Bratislava, iar apoi a plecat în Franţa, acolo unde a evoluat pentru Strasbourg şi Le Havre.

Povestea formidabilă a lui Alexander Vencel senior, singurul român care a triumfat la EURO

Fiul cel mic al lui Alexander Vencel Senior, Stanislav, a jucat şi el fotbal. El a fost internaţional slovac de juniori, însă o accidentare l-a determinat să-și încheie cariera înainte să debuteze în fotbalul profesionist.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62191542
UNIFORIA - Mingea oficială de la EURO 2020. A fost numită așa după unitatea și euforia generate de naționalele de fotbal

"Uniforia" este mingea oficială cu care se va juca la EURO 2020. Obiectul este produs de Adidas, iar numele ales de compania germană vine de la unitatea și euforia pe care o competiție de top la nivelul echipelor naționale poate să le genereze.

62191429
VIDEO. "Skillzy", un adolescent pasionat de free-styling, este mascota EURO 2020

Mascota EURO 2020 este "Skillzy", un adolescent pasionat de free-styling, care e inspirat de fotbalul de stradă, jonglerii și scheme de ”miuță”.

62191279
Povestea cupei "Henri Delaunay", trofeul râvnit de echipele prezente la EURO 2020

24 de selecționate se vor lupta, în această vară, pentru a pune mâna pe cel mai râvnit trofeul Continental la nivel de echipe naționale.Povestea cupei pe care o va primi câștigătoarea EURO 2020 este fascinantă.

Recomandări
Nicusor dan mark rutte administratia prezidentuiala
Surse: Avertismentul NATO pentru România. Ce a cerut Bucureștiul după atacurile asupra navelor de la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră au dus la o reuniune de urgență, la Bruxelles. 

Vlcsnap 2026 10 15 19h29m34s579
ANIMAȚIE. Cum au fost rase de pe fața pământului două case, în Vrancea. „Zburau bolovanii pe sus ca rachetele”

Explozie devastatoare într-o localitate din Vrancea. Două case și o anexă au fost complet distruse, iar un bărbat de 53 de ani a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp.  

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.