ePlan, interviu cu Bogdan Colceriu. Logistica în E-Commerce: drumul spre succes sau eșec

×
Publicitate

Bogdan Colceriu, CEO Frisbo, o platformă pentru servicii de e-fullfilment - un start-up specializat în furnizarea de servicii logistice pentru magazinele online - a fost invitat în emisiunea ”ePlan”, difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro.

Colceriu a explicat în emisiunea realizată de Andrei Radu (CEO GPeC), care sunt cele mai importante detalii ale unei afaceri de tip e-commerce: logistica, costurile impuse de logistică, rolul unei platforme de  e-fulfillment și cum poate ajuta magazinele online.

 

Cât de importantă este logistica pentru magazinele online

 

Logistica poate să contribuie la succesul unei afaceri online sau dimpotrivă ... poate contribui la eșecul unui business.

Bogdan Colceriu a enumerat câteva exemple de ceea ce înseamnă logistică atunci când vine vorba de un magazin online.

”Când vorbim de logistica unui magazin online ne gândim la următoarele aspecte. Depozitare, locul în care marfa care se vinde stă. Transport, ceea ce înseamnă transportul mărfii până la locul în care stă și transportul de la locul în care stă până la clientul final. Și ne referim la ceea ce înseamnă manipulare, adică marfa stă undeva într-un spațiu, fie spațiu propriu, fie externalizat, dar cineva trebuie să o ia de acolo, să o pună în cutiuție, să o ambaleze, să printeze documente, fie că vorbim de documente transport, fie că vorbim de documente fiscale, care intră în colet sau nu intră în colet sau se lipesc pe colet sau diverse variante. Să pună cutiile respective în pungi sau nu, să le lege cu fundă sau nu și astfel să fie predate curierului sau transportatorului care va duce coletul final.

Tot în zona de logistică vorbim și de sistemele care facilitează toate aceste lucruri, și aici sunt nenumărate: de la sisteme a managementului halelor la sisteme de transport. De la burse de transport la sincronizări, soluții de sincronizări a stocurilor.

”Tot la logistică ne referim și când vorbim de preluare de retururi, adică acel colet care din păcate a fost returnat, pentru că respectivul cumpărător nu l-a mai dorit sau nu a fost mulțumit, lungimea pantofului nu era bună sau orice alt motiv.” - spune Colceriu, CEO Frisbo.

Bogdan Colceriu

 

Logistică bună vs. logistică slabă la un magazin online

 

Logistica poate fi bună sau .. rea, adică una care poate susține un business, dar și una care poate ține pe loc sau trage în jos un magazin online.

Aici pot interveni platformele care oferă servicii servicii de e-fullfilment.

Bogdan Colceriu, CEO Frisbo: ”Trebuie să ne gândim că logistica magazinului online determină imediat câteva lucruri. O să zic câteva lucruri care depind imediat direct de logistica din spate. Termenul de livare, cel mai simplu. Ești capabil să livrezi a doua zi, next day? Ești capabil să livrezi intraday, este să zicem ceva exotic, încă. Ești capabil să livrezi într-un timp util, pentru că nu-i neapărat să depinzi de o livrare next day, poate e ok o livrare într-o săptămână sau două săptămâni dacă vorbim despre niște produse speciale, care oricum nu ai cum să le aduci mai repede. Deci timpul de livrare, de exemplu, este ceea ce poate să-ți dea succesul sau moartea unui magazin online. Și sunt foarte multe magazine online care prin asta au intrat pe piață. Astăzi în România, pentru noi este standard, că orice livrare este a doua zi. Asta este și ceea ce curierii încearcă să facă, asta este și ceea ce încearcă magazinele online să facă, asta este ceea ce încearcă toată lumea. Dar nu a fost întotdeauna așa, s-a ajuns aici cu multă concurență și promisiuni. Nu este tot timpul obligatoriu să fie așa, avem modele de business de succes în România care nu se bazează pe next day delivery, ci livrare într-o săptămână, 10 zile, dar sunt niște produse deosebite pentru care merită să aștepți. Și atunci vorbim de o livrare în timpul optim așteptat de cumpărător. Dacă această livrare nu se întâmplă, dacă acest termen nu este respectat, care este un defect de logistică, fie că este logistica ta, fie că ai externalizat logistica, poate să fie vina curierului, niciodată consumatorul final nu va spune curierul a greșit, tu ai greșit. Acolo, deja, ai pierdut, și ai pierdut unde? Ai pierdut față de concurentul tău, care probabil poate să livreze același produs mult mai repede”.

Andrei Radu (CEO GPeC): Spre deosebire de alte țări, servicul de next day delivery este mult mai ieftin în România. Însă trebuie precizat faptul că logistica are două feluri de costuri, fixe și variabile, astfel că o platformă de e-fulfillment poate ajuta magazinele online.

Bogdan Colceriu, (CEO Frisbo): ”Un cost logistic are o parte fixă și o parte variabilă. Costul de depozitare este mai mult sau mai puțin fix, adică dacă închiriezi un spațiu și angajezi niște oameni care să mișune prin spațiu, că ai multe comenzi, că ai puține comenzi, în principiu, stocul ăla de marfă îți va consuma tot la fel de mult spațiu și tot la fel de mult curent electric și tot atâta mână de lucru. În schimb, costul cu livrarea, cu împachetarea, cu pregătirea coletelor este un cost variabil, adică fiecare livrare suportă un anumit cost. Acum o să răspund la ambele întrebări în paralel. Ce fac fullfillerii, acest serviciu de logistică specializat pentru comerț online, este că încearcă să transforme tot costul logistic într-unul variabil, într-un cost direct, ca tu să poți să spui pentru mine logistica este 5 %, asta e ceva ideal, este 5 % din vânzări sau 10 % sau 15. Asta înseamnă, ce? Că tu îți externalizezi depozitarea către un astfel de fullfiler. Practic, marfa nu mai stă la tine, stă în hala respectivului serviciu de fullfilment. Comanda din magazinul tău online va intra prin magazinul tău online direct în sistemul fullfiller și merge imediat în culegerea de pe raft, în pregătirea coletelor, curierul vine, o ridică și se livrează. Tu poți să nici să nu-ți vezi marfa vreodată, pentru că va veni de la furnizorul tău direct la fullfillerul tău, direct la curierul tău, direct la clientul tău.”

Andrei Radu (CEO GPeC): Și fullfilerul, ca să fie clar pentru cei care ne urmăresc, se ocupă de la manipularea mărfii din depozit, ambalare, documente fiscale, facturare ...

Bogdan Colceriu (CEO Frisbo): ”Unii fac și documentele fiscale aferente comenzii, alții nu le fac. Eliberarea de ABW-uri, documente transport, asta obligat o face fullfiller-ul, și chiar și livrarea poate fi intermediată de fullfiller-ul respectiv.”

ePlan, Bogdan Colceriu, Andrei Radu

 

Cât ar trebui să coste logistica unui magazin online

 

Bogdan Colceriu: ”Evident, costurile diferă enorm în funcție de tipul de produs pe care-l vinzi. Dacă ești mai degrabă în IT&C, într-adevăr, costul tău logistic ar trebui să se învârte undeva în zona lui 5 % din ceea ce înseamnă vânzări. Sigur, diferențele sunt majore, depinde cu ce tip de curier lucrezi, depinde cât de departe livrezi, depinde ce viteză de rotație de stoc ai. Dacă stocul tău se mișcă repede, automat costul logistic e mic. Dacă ai un stoc neperformant, care stă, costul tău crește foarte mult. Dar oricum, să zicem așa, trebuie să fie o cifră sub 10 %. Dacă, în schimb, vinzi produse de valoare mică, ba mai mult, cu o rată de retur mai mare, cum este fashion, de exemplu, deja costul logistic merge mult mai sus, poate să meargă 15 %, poate să meargă și în 20 %. oricum, luat așa pe întreg, e-commerce-ul, costul logistic al magazinelor online se situează undeva între 10 și 15 % din ce înseamnă cost”.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția maghiarei Anna Bondar, după ce ucraineanca Oliynykova a învins-o și a plecat fără să o salute, la Cluj-Napoca
Reacția maghiarei Anna Bondar, după ce ucraineanca Oliynykova a învins-o și a plecat fără să o salute, la Cluj-Napoca
Citește și...
Școala de Iarnă GPeC 11-14 februarie: 16 sesiuni de Cursuri de E-Commerce & Digital Marketing
Școala de Iarnă GPeC 11-14 februarie: 16 sesiuni de Cursuri de E-Commerce & Digital Marketing

PARTENERIAT. Școala de Iarnă GPeC este singura serie de cursuri intensive de E-Commerce și Marketing Online care se va desfășura exclusiv online, pe Zoom, în perioada 11-14 februarie 2026, astfel încât cei interesați să o poată accesa de oriunde. 

Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina, primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 2026
Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina, primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 2026

PARTENERIAT. Școala de Iarnă GPeC este un eveniment online dedicat E-Commerce-ului și Digital Marketingului, care va avea loc pe Zoom, în perioada 11–14 februarie 2026, și va putea fi accesat de participanți din orice locație.

Magazinele online nu profită de toate oportunitățile analizei datelor clienților. În România, „adopția este mai lentă”
Magazinele online nu profită de toate oportunitățile analizei datelor clienților. În România, „adopția este mai lentă”

Vorbim despre piața românească de e-commerce, despre problemele și oportunitățile actuale și despre ce ar trebui să facă magazinele online mai mici pentru a rămâne competitive.

Recomandări
Dominic Fritz îi atacă pe ”colegii” Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu, din cauza deficitului: ”Nu a fost o plagă biblică”
Dominic Fritz îi atacă pe ”colegii” Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu, din cauza deficitului: ”Nu a fost o plagă biblică”

Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat un atac, miercuri, la adresa colegilor săi din coaliția de guvernare, președinții PSD și UDMR, Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor.

Răspunsul public dat de Ilie Bolojan la presiunile UDMR și PSD pentru reducerea taxelor și impozitelor locale
Răspunsul public dat de Ilie Bolojan la presiunile UDMR și PSD pentru reducerea taxelor și impozitelor locale

Ilie Bolojan a răspuns public presiunilor făcute de UDMR și PSD legate de reducerea taxelor și impozitelor locale care au crescut începând cu 1 ianuarie 2026 și al căror cuantum a generat nemulțumiri în rândul populației și tensiuni în coaliție.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după operația la care a fost supus. Țara în care ar pleca pentru investigații
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după operația la care a fost supus. Țara în care ar pleca pentru investigații

Mircea Lucescu a fost supus unei operații, urmează un tratament cu antibiotic și rămâne, deocamdată, sub supraveghere.