De ce e periculos să mâncăm prea sănătos primăvara. Copiii riscă boli grave

×
Publicitate

Spanacul de primăvară este minunat, însă nu este plin de fier, aşa cum spune o credință populară fără temei! Chiar dacă ar fi, organismul nu l-ar putea folosi.

Carnea în exces îngrașă. Un alt mit. Spre exemplu, un mușchi de vită consumă mai multă energie în organism decât aduce farfurie. De ce vorbim despre toate acestea?

Pentru că s-a încălzit afară şi, odată cu vremea bună, apare şi credinţa că trebuie să mâncăm mai sănătos, să dăm un restart organismului. E lăudabilă atitudinea, nu şi când are la bază orice altceva mai puţîn ştiinţa. Analizăm astăzi anatomic şi fiziologic aceste porniri, că să nu ne mai păcălim singuri.

Conf. dr. Costel Stanciu, Asociația Pro Consumatori: "Mă uit la mici și nu văd mici! Nu se numesc mici, ci mici vegetali. Din păcate, acolo avem de-a face cu amestecturi cu extrase pe baza de soia. Nu se uită nici pe eticheta, e foarte mică eticheta. Acel producător încalcă normele legislative, adică fontul să fie de 1,2 mm. Acolo fontul e zero virgulă ceva.”

Mai toate produsele de origine animală au căpătat alternative vegetale, foarte căutate de cei care îmbrățișează un astfel de stil de viață ori în timpul postului. Cele prelucrate industrial gem de aditivi. Absolut toate conțin acid citric.

Acidul citric, sau E 330, se sintetizează din specii de fungi, deci nu se extrage din citrice. Este considerat sigur și, din această cauză, nu s-a stabilit doză maximă admisă în alimente. Ce știm sigur este că acidul atacă dintii. Chiar dacă nu mâncați bomboane și prăjituri, dar consumați produse vegetale procesate, dintii suferă!

De aceea, produsele vegetale de calitate sunt doar cele preparate acasă. În propria tigaie nu le îndopați cu aditivi!

Mergem la o fermă organică de frunze. Au construit-o cinci frați, lângă Cluj-Napoca. Cel mai mare dintre ei a părăsit laboratorul dentar pentru Facultatea de Horticultură.

Pepe, proprietar fermă ecologică: “Ce am eu în mână aici? Avem kale. Are fier cum are și spananul, diferența este că din kale e ușor asimilabil. Dacă mâncăm asta crud putem să asimilăm puțin fier din ea, dar nu foarte mult.“

Analizăm acum o altă plantă, care crește și iarnă în seră. Mangold. Această fermă e producătoare de vitamina C și minerale. Atât ar trebui să găsim într-o frunză curată, indiferent de proveniență - agricultură ecologică sau sălbatică.

Acum răsar untișorul și urzicile. Cei mai mulți dintre noi le consumă pentru aportul de fier. Aceste frunze conțin vintamina C în cantitate mare, dar în privința fierului lucrurile sunt delicate. Fierul se numește non hemic și este greu de absorbit de către organimul uman.

Dr. Iolanda Vivisenco, medic primar pediatru: “Sursele de fier sunt reprezentate de carne, de gălbenușul de ou și nu așa, cum avem impresia, de legume. Sunt legume recunsocute că au un conținut bogat în fier, de exemplu spanacul, dar nu se absoarbe!“

Fierul se găsește în interiorul globulelor roșii din sânge, cele care transporta oxigen. Este însă prezent și în mușchi - atât cei vizibili, cât și cei din interiorul inimii. Și aici leagă oxigenul. În cazul copiilor, carență de fier din alimentație reprezintă un agresor puternic pentru zona creierului, responsabilă de gândire și de orientarea în spațiu.

Se numește proteină fibrilară. Și e conținută de mușchi. Organismul uman consumă zdravăn energie că să o digere, astfel incât mușchiul poate fi inclus în orice dietă drastică. E un bun exemplu de calorii negative - cele pentru care consumăm resurse imense în metabolizare.

Dar acest mușchi este şi plin de fier hemic. Absorbit de orgsnimul uman în proporție de 50% și folosit în totalitate.

Dr. Iolanda Vivisenco, medic primar pediatru: “Organizația Mondială a Sanatăţii spune că orice copil trebuie să primească surse de proteine animale, nu există nicio etapă de creștete a copiilor recomandată de a primi doar surse vegetale sau lactate și legume, pentru că pot să apară boli carențial, care sunt greu de corectat!”

Precum cei mici, şi un adult are nevoie zilnic de cantități mici de proteine din peste, carne roșie, brânzeturi, ouă. Plus Frunze, cât cuprinde. Vorbim despre mese complete din punctul de vedere al nutrienților. Care țin organismul uman în stare de sănătate. Și de mese care, cu siguranță, nu îngrașă!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61997693
Dinţii permanenţi încep să crească încă din viaţa uterină. Cum avem grijă de dantura copilului

Dinţii permanenţi încep să crească încă din viaţa uterină. Evident, apar întâi cei de lapte, topiţi, ulterior, la propriu, cei definitivi. În copilărie, câteva neglijente pot compromite iremediabil dintii definitivi.

62030822
Câte feluri de tumori benigne se pot forma în uter

Trei feluri de tumori benigne în uter descoperă medicii. Le numim, generic, fibroame.

61875017
Ce presupune implantul dentar şi care sunt cele mai bune metode pentru pacient

Sinusul maxilar este o formaţiune anatomică, ce se găseşte în arcada de sus. În timp ce în partea inferioară întâlnim o altă formaţiune numită nerv alveolar.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.