Simptomele care indică 8 afecțiuni diferite. Situația în care trebuie să mergeți la chirurg

×
Publicitate

Nu vă automedicați - este indicaţia oricărui medic. Azi ne referim la sângerările anale, pe care cei mai mulţi pacienţi le asociază hemoroizilor.

Şi, în loc de medic, aleg mai întâi farmacia. Dar nu există nicio substanţă activă care să îi vindece. În plus, simptomele hemoroizilor pot şi fi simptomele tumorilor.

Sângerările anale pot fi un semn al existenţei hemoroizilor. Totuşi, în afară de această boală, mai sunt încă şapte afecţiuni care se pot manifesta similar.

Ce faceţi într-o astfel de situaţie neplăcută? Nu apelaţi la automedicaţie, ci mergeţi să vă vadă un chirurg.

În boală hemoroidală găsim 4 faze. La început, hemoroizii pot fi trataţi minim invaziv de către medicul chirurg. În fazele avansate, e nevoie de operaţie. De aceea, la primele simptome, mergeţi la specialist.

Din păcate, aceleaşi simptome le dau tumorile maligne. De aceea, orice simptom are nevoie de consultaţie la medic şi nu de automedicație.

În privinţa colonului, statisticile ne arată că, o dată la 4 ani, ar trebui investigat imagistic, prin colonoscopie. Pe lângă metoda clasică, există şi cea virtuală.

Colonoscopia virtuală înseamnă imagini obţinute la tomografia abomenului. Apoi e reconstituit intestinul gros cu ajutorul computerului. Medicul NU introduce colonoscopul în intestin. Nu doare, nu aveţi nevoie de anestezie.

În primele faze, când e perfect tratabil, cancerul de colon nu doare, nu da simptome. Când apar simptomele, cancerul nu mai e în stare incipientă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
"Fă ceva, că mai ai 6 luni de viaţă!" Riscurile la care se expun cei care nu mai au control asupra greutăţii

Cele mai multe hotărâri curajoase pe care oamenii le iau la început de an se sfârşesc cu un eşec până la jumătatea lunii februarie.

61875016
Cum apare boala parodontală sau caria dentară. Medicii vorbesc despre tratamentele potrivite

În organismul uman exista mai multe bacterii decât celule proprii. Peste cinci sute de specii găsim doar în cavitatea orală. Unele dintre ele, mai agresive, provoacă boala parodontală ori caria dentară.

61856634
Eşecul nu este o catastrofă, ci... normalitate. Cum ne ajutăm copilul să aibă încredere în el

"Nu te-ai străduit destul să iei o notă mare!", spune acasă părintele. În mintea copilul încolţeşte gândul că adultul nu are încredere în el.

Recomandări
Nicusor dan onu
Nicușor Dan, discurs la ONU într-o sală aproape goală. Mesaje despre economie, războiul din Ucraina și conflictul din Gaza

Președintele Nicușor Dan a susținut, miercuri, la New York, un discurs în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care a fost transmis LIVE pe www.stirileprotv.ro.

Valentina 2
Valentina, găsită decedată într-o valiză în râul Olt, a avut parte de o moarte violentă. Ce a dezvăluit tatăl ei

Caz șocant în județul Vâlcea. Cadavrul unei femei de 28 de ani a fost găsit într-o valiză aruncată în râul Olt. Victima a avut parte de o moarte violentă, spun anchetatorii. Suspect de crimă este iubitul fetei, căutat acum de poliție. 

62453025
Fermier din Alba acuzat de „iresponsabilitate criminală”. Ce a făcut cu oile a pus „în pericol siguranța veterinară a țării”

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) semnalează un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliţie în judeţul Alba, „o iresponsabilitate criminală în plină alertă epidemiologică”.