Dinții strâmbi se deteriorează primii. Metoda prin care putem verifica mușcătura

×
Publicitate

Dinţii strâmbi destabilizează forţele din cavitate orală. Mai precis, doar câteva elemente preiau din sarcină. Exact acei dinţi se vor deteriora primii.

Creierul percepe situaţia şi noaptea ordona scrâşnitul lor. Nimic altceva decât încercarea de a-i alinia corect.

Cu ajutorul muşchiului mumit maseter putem să mestecăm. Este cel mai puternic muşchi din corpul uman. Forţa acestui muşchi vine direct pe dinţi. Dacă aceştia sunt corect aliniaţi, nu e nicio problemă. Problema apare când elementele dentare sunt înghesuite. Sau au poziţii anormale.

Dr. Ionuţ Leahu, medic dentist: ”Sunt nişte mușchi foarte, foarte mari, una e că acele forţe să se ducă pe toată gura, cum e gândit din fabrică, pe 28 de dinţi şi alta să se împartă pe 8 dinţi şi ceilalţi 20 să stea degeaba.”

Acum ne adresăm părinților. Puneţi-vă copilul să rupă o frunză cu dinţii.

Dr. Ionuţ Leahu, medic dentist: ”Punem între dintii din faţă şi vedem dacă trece ţinându-i închişi. Dacă nu, înseamnă că avem ocluzie deschisă şi că trebuie să ne ocupăm de ea.”

Dinţii înghesuiţi sau strâmbi nu sunt un impediment estetic. Determină muşcătura incorectă. Iar muşcătura incorectă produce micro-traume dentare. Nu sunt resimţite drept durere. Şi de aceea e uşor să le ignoraţi.

Dar un adult face 2.000 de mişcări masticatorii zilnic. Şi, dacă muşcătură e incorectă, vorbim despre 2.000 de microtraume zilnic. Distrug toţi dinţii. Aparatul dentar corectează anomalia.

Dr. Marina Necşulescu, medic ortodont: ”Pacientul nu mănâncă cu aparatul, îl poate toată ziua, dar nu mănâncă şi nici nu se igienizează cu acest aparat. Nu are restricţie la mâncare.”

Şi la vârsta adultă muşcătura poate fi corectată.

Dr. Ionuţ Leahu, medic dentist: ”Corectăm muşcătura dar trebuie să şi îmbrăcăm toţi dinţii pentru că deja am distrus mai din dantura pe care o aveam. Cu cât prindem pacientul mai tânăr, cu atât salvăm dinții.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61956851
Vizita la oftalmolog, obligatorie o dată pe an până la 20 de ani

Până la 7 ani, ochiul uman creşte rapid. Apoi, până spre pragul de 20 de ani, evoluţia se măsoară în microni.

61956078
Monica Dascălu aleargă pentru cauze umanitare. "Particip la câte maratoane am timp"

Astăzi alergăm alături de Monica Dascălu. Colega noastră de la Ştiri sprijină constant acţiunile unor ONG-uri care promovează informarea, prevenţia şi oferă suport în lupta cu boala.

61956076
Poliţia verifică dacă şoferii au consumat droguri. Un sfert din cei testați sunt pozitivi

În vacanţa de Paşte, aţi remarcat poate că poliţiştii care v-au oprit nu erau dotaţi doar cu aparate care detectează alcoolul. Ci şi cu teste rapide care identifică, în saliva, şase tipuri de droguri.

Recomandări
Nicusor dan mark rutte administratia prezidentuiala
Surse: Avertismentul NATO pentru România. Ce a cerut Bucureștiul după atacurile asupra navelor de la Marea Neagră

Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră au dus la o reuniune de urgență, la Bruxelles. 

Vlcsnap 2026 10 15 19h29m34s579
ANIMAȚIE. Cum au fost rase de pe fața pământului două case, în Vrancea. „Zburau bolovanii pe sus ca rachetele”

Explozie devastatoare într-o localitate din Vrancea. Două case și o anexă au fost complet distruse, iar un bărbat de 53 de ani a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp.  

Vlcsnap 2026 10 15 19h36m57s506
„Dacă se va lovi în zona portului Constanța, avem o problemă gravă”. Ce ar putea urma după atacurile de la Marea Neagră

Incidentele de securitate din Marea Neagră pun în pericol transportul comercial. După cele produse în apropiere de Sulina, mai multe nave așteaptă să intre pe Dunăre pentru a încărca sau descărca mărfuri.