Ancheta la o scoala din Bihor. Un baietel de sase ani ar fi fost batut de bunica unui coleg de clasa

61380646

Incidentul s-a petrecut chiar in sala de clasa, inainte ca invatatoarea sa ajunga la prima ora.

 

 Femeia acuzata sustine ca a vrut sa ii dea o lectie baiatului care l-ar fi agresat de mai multe ori pe nepotelul ei si, l-a atins putin cu mana. Cazul a ajuns acum in atentia Politiei, iar conducerea scolii vrea si ea sa afle ce s-a intamplat.

Cei doi copii sunt colegi in clasa zero si, la inceputul acestei saptamani, unul dintre ei i-a spus bunicii ca prietenul sau l-a batut. Foc si para, femeia a gasit de cuviinta sa ii faca nepotului ei dreptate. Mama unui alt coleg de-al copiilor a auzit de la fiul sau ce s-a intamplat. Parintii baiatului batut au aflat apoi chiar de la el intreaga poveste.

Sotul bunicii acuzate sustine ca aceasta a vrut sa il sperie pe baiat pentru ca acesta sa nu se mai lege de nepotul lor.

Alina Dinu, subcomisar Politia Judeteana Bihor: ”La postul de politie Popesti a fost inregistrata plangerea depusa de familia baietelului. Politistii bihoreni efectueaza cercetari in cauza".

Conducerea scolii a declansat si ea propria ancheta interna si incearca sa gaseasca solutii rapide pentru a evita repetarea unor astfel de incidente.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61341394
85000 lei - suma pe care o va plati un politist care a provocat un accident rutier.Unde se duc banii
 Dupa ce a lasat o jumatate de oras fara caldura si apa calda si a bagat o femeie in spital, acum e bun de plata.
60514249
O tanara de 16 ani din Bihor a disparut fara urma. Familia si politistii o cauta fara incetare
 Disperarea a cuprins o familie din localitate Marghita, judetul Bihor. Unica lor fiica, o tanara de 16 ani, a disparut fara urma de aproape o saptamana, si, de atunci, nimeni nu mai stie nimic de ea.
60237697
Recompensa pentru cei care pot da informatii despre indivizii care au profanat un cimitir din Bihor
  Zeci de locuri de veci din cimitirul ordox din Ineu de Cris, judetul Bihor, au fost profanate de mai multe persoane, inca necunoscute.