Poliția Română caută soluții pentru a depista șoferii care nu au poliță RCA

×
Publicitate

Una din trei mașini înmatriculate în România nu are poliță RCA, conform datelor de la finalul anului trecut ale Autorității de Supraveghere Financiară.

Asta, deși legea îi obligă pe șoferi să aibă asigurare auto obligatorie, altfel amenzile pot ajunge până la 2.000 de lei. Polițiștii ar trebui să îi avertizeze pe cei care nu respectă regulile, însă acest lucru nu se întâmplă, fapt confirmat și de Ministrul de Interne, iar controalele sunt puține pe șosele, așa că sunt șanse mari să fiți loviți de un șofer fără asigurare.

30% din mașinile înmatriculate în România nu aveau o poliță RCA la finalul anului trecut. Șoferii riscă o amendă de până la 2.000 de lei și reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare. Dacă tragem linie, chiar și o poliță RCA pentru o mașină cu consum mare ajunge să fie mai ieftină decât amenda sau eventualele despăgubiri.

De exemplu, o asigurare valabilă un an pentru o mașină de până la 2000 cmc va costa până în 1.900 de lei pentru cei sub 30 de ani și sub 1.200 de lei pentru șoferii de peste 30 de ani, conform Autorității de Supraveghere Financiară, iar situația se complică în cazul unul accident. Un șofer lovit în trafic de o mașină fără RCA va fi despăgubit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. După ce poliția întocmește procesul verbal, șoferul respectiv trebuie să completeze o cerere de despăgubire pe care o găsește pe site-ul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule. După ce este analizat dosarul de pagubă, titularul va primi banii în cel mult 90 de zile. Vinovatul va fi, însă, tras la răspundere și pus să plătească din buzunar pagubele.

Victor Sraer, broker: „O daună costă polița RCA pe un an timp de 10-15 ani sau, dacă e o daună mai mare, poate că riști să-ți vinzi mașina sau casa să poți să plătești. Numai în anul 2021, dauna medie pe RCA depășea 9.000 de lei. Peste 80% dintre clienții de RCA cumpără astăzi polițe pe 12 luni.”

Femeie: „Am prins o ofertă mai bună și am făcut-o pe un an.”

Reporter: Cât ați dat?

Femeie: „800, aproape 900 de lei.”

Taximetrist: „Pe un an de zile am eu.”

Reporter: De ce v-ați luat pe un an de zile și nu mai puțin?

Taximetrist: „E mai ieftin.”

Polițiștii de la Direcția de Permise ar trebui să-i notifice pe șoferii fără asigurare. O lege veche de 16 ani îi obligă pe responsabilii din MAI să monitorizeze electronic situația, însă acest lucru nu se întâmplă, recunoaște chiar ministrul de Interne, Lucian Bode.

Mădălin Roșu, președintele Biroului Asiguratorilor din România: „Singura soluție pe care o are Poliția Română la îndemână ar fi oprirea șoferilor în trafic. Se lucrează la o aplicație prin care poliția poate folosi, de exemplu, un telefon, să filmeze o mașină sau să facă fotografii la numărul de înmatriculare și să vină un răspuns imediat dacă mașina respectivă are o poliță de asigurare sau nu și atunci o poate opri imediat în trafic.”

Cei care vor să aibă mașina asigurată și în cazul unui furt, avarii sau alte pagube pot încheia o asigurare facultativ tip „Casco”. La finalul anului trecut, puțin peste un milion de mașini aveau o asemenea poliță facultativă, din cele 9,6 milioane de mașini înmatriculate în România.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62197278
Renault și-a vândut activele din Rusia. Rușii vor produce Dacia Duster sub marca Lada

Rusia a anunțat oficial că va produce Dacia Duster - care, în Rusia, se vinde sub numele de „Renault Duster” - sub marca Lada, după ce a obținut acordul producătorului auto francez în acest sens.

61870379
Mercedes-Benz recheamă 292.000 de vehicule în SUA, cerând şoferilor să nu le mai conducă

Divizia din Statele Unite a Mercedes-Benz recheamă 292.000 de vehicule ML, GL şi R-Class, fabricate între 2006 şi 2012, din cauza problemelor de frânare, îndemnând proprietarii înceteze imediat să le mai conducă, transmite Reuters, scrie News.ro. 

62257800
Cum se completează corect constatarea amiabilă, în cazul unui accident. Ce trebuie să scriem la fiecare punct

Constatarea amiabilă trebuie completată atunci când are loc un accident, în cazul în care sunt implicate două autovehicule care au asigurare obligatorie.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.