U e neinvinsa cu Dinamo in era Walter. Printul Cristea le promite fanilor minim un egal

60571185

Dinamo n-a invins niciodata „U” Cluj de cand Florian Walter a preluat echipa ardeleana. Doua infrangeri si un egal e bilantul „cainilor” cu „sepcile-rosii”, iar Cristea e convins ca istoria se poate repeta.

„Printul” va fi azi la al doilea meci impotriva fostei echipe si totodata primul in „Stefan cel Mare”, ca adversar, dupa plecarea de la Dinamo. Cristea a evoluat 6 ani pentru Dinamo si a curcerit cu „alb-rosii” un titlul, o cupa si o supercupa. Spune insa ca nu mai simte nimic special cand se gandeste la fosta sa echipa. „E un meci ca oricare altul pentru mine, chiar daca jucam cu Dinamo. Nu e nimic special. Avem sanse mici la obiectiv, dar sper sa castigam tot pana la final, indiferent de adversar”, a spus Adrian Cristea.
De la venirea lui Florian Walter la Cluj, Dinamo n-a mai invins niciodata Universitatea. „Alb-negrii” au castigat ambele meciuri din campionatul trecut, iar in actualul sezon a fost 0-0, la Cluj. „A venit din nou momentul sa-i batem. Chiar daca ei se bat la titlu, vom fi si noi motivati. Avem pentru ce lupta. Luptam pentru noi si pentru suporteri”, a spus cel mai bine cotat jucator din lotul lui „U”.

Egalitate la trofee

„U” Cluj are in lot jucatori care au adus acelasi numar de trofee lui Dinamo, cate au clules si actualii dinamovisti. „Stefan cel Mare”. Niculescu, Galamaz, Cristea sau Pacurar au cucerit 15 trofee in tricoul lui Dinamo. In acelasi tricou au castigat tot 15 trofee si Danciulescu, Marius Niculae, Catalin Munteanu, Pulhac, Scarlatache sau Moti.

„E un meci ca oricare altul. A venit din nou timpul sa-i batem”,
Adrian Cristea, mijlocas „U” Cluj

3 trofee a cucerit Adrian Cristea cu Dinamo: un titlu, o cupa si o supercupa

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
60571030
Principalul suspect in cazul dublei crime din Sighisoara a fost retinut

Politistii din Sighisoara au anuntat, in urma cu putin timp, ca l-au retinut pe principalul suspect in cazul dublei crime comise sambata in oras. Este un tanar de 26 de ani.

Batranete haine grele. S-au zbatut toata viata si se chinuie si la batranete

Dupa ce au muncit o viata intreaga, au visat ca macar la batranete sa isi traga sufletul si sa aiba pe cineva care sa-i vegheze si sa le intinda o cana cu apa, atunci cand au nevoie.

S-a sinucis din cauza singuratatii

Durerea pricinuita de faptul ca singurul ei fiu nu o mai cauta deloc, a impins-o pe o batrana de 86 de ani din Turda catre moarte. A mai incercat si in trecut sa-si ia viata din cauza singuratatii, dar atunci au salvat-o vecinii.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.