Trocul, cea mai buna metoda de a face profit in ciuda crizei

×
Publicitate

Zeci de clujeni au decis să renunțe la afaceri în favoarea unei mașini sau a unui apartament. Din cauza crizei, oamenii se întorc la un concept străvechi, trocul, și spun că e cea mai bună metodă.

În situația actuală, în care lipsa lichidităților este la ordinea zilei, clujenii care nu-și mai pot menține afacerile pe linia de plutire aleg să le schimbe pe mașini sau să le cedeze în favoarea unui apartament. „Ăsta e restaurantul și vreau să renunț la el pentru că vreau să îmi deschid o afacere în alt oraș sau chair în altă țară”, spune scurt Alexandru Bebu, proprietarul unui local din oraș.

Clujeanul a decis să își schimbe restaurantul cu un apartament pentru că în perioada aceasta este foarte greu să găsească un cumpărător pentru afacerea sa. „Poate primești un apartament la schimb, asta e concluzia la care am ajuns împreună cu soția. De patru ani avem localul și nu pot să zic că nu merge. Avem alte posibilități acum, de a face o afacere cu fratele soției mele de la Bucuresti și mai avem o variantă, de a pleca din țară”, adaugă Alexandru.

Nimic nu se vinde, totul se schimbă

Într-o situație similară cu a lui Alexandru este și Ovidiu Andreica. El a tot încercat să vândă un teren, dar a ajuns la concluzia că acum este o perioadă moartă în ceea ce privește vânzarea terenurilor. Astfel, el a decis să renunțe la teren în favoarea unei mașini la care visa de multă vreme. „Am avut un teren agricol pe care nu mai puteam să îl valorific în niciun fel, în sensul în care să scot profit de pe el. Aveam nevoie de o mașină și am ajuns la varianta schimbului”.

Ovidiu Andreica a încercat această metodă și în trecut și spune că a funcționat de fiecare dată. Lipsa lichidităților este cea care a făcut trecerea de la piața de cumpărare la cea de schim, iar cei care au prins gustul trocului spun că vor mai alege această variantă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
Studentii invata valoarea banului. Afla in ce domenii lucreaza

Tinerii clujeni sunt nevoiți să muncească. Criza i-a determinat pe mulți dintre ei să-și găsească un job pentru a nu renunța la studii.

Mocanita de la Turda in pericol!

O firmă privată a început deja să ridice linia de cale ferată a celei care a fost în anii `90 unul dintre cele mai cunoscute trenuri cu aburi din românia, mocănița.

Hai la Cluj!

Cunoscut mai mult ca destinație de business, Clujul îi surprinde în mod plăcut pe toți cei ce-i trec pragul. Piațetele ce-și păstrează farmecul de odinioară și aleile pline de istorie stârnesc interesul tuturor.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.