Regizorul Ulrich Seidl vine la TIFF 2017. Armand Assante si Derek Jacobi se intalnesc cu publicul

61889956

Renumitul regizor, scenarist si producator austriac Ulrich Seidl vine la TIFF cu cel mai nou film al sau. Safari va fi proiectat in prezenta sa sambata, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, si va fi urmat de o discutie despre film.

Profesionisti din lumea cinematografiei vor sustine masterclass-uri cu intrare libera, iar primele nume confirmate la TIFF Lounge vor raspunde curiozitatilor cinefililor, in fiecare zi, de la ora 17:00.

,,Daca reusesc sa fac oamenii sa rada la filmele mele, dar hohotele de ras li se vor opri in gat in urmatorul moment, asta o sa ma faca fericit’’, spune regizorul. Descris ca fiind cinic, provocator si pesimist, Ulrich Seidl este unul dintre cei mai premiati cineasti europeni. Filmele lui, proiectate de-a lungul anilor la TIFF, se plaseaza la granita dintre fictiune si documentar, imbinand in distributii nume consacrate si actori amatori. Mediumetrajul Balul/ Der Ball (1982) i-a adus excluderea din Universitatea de Muzica si Arte Plastice din Viena, dar a marcat si primul sau succes. In 2001 a fost recompensat cu Marele premiu al Juriului de la Venetia, pentru Zile de caine/ Dog Days, iar in 2003 Iisuse, tu stii / Jesus, You Know a fost desemnat Cel mai bun documentar la Karlovy Vary. Import/Export (2007) i-a adus notorietate pe plan international.

Trilogia Paradise a fost lansata la Cannes (Paradise: Love, 2012), Venetia (Paradise: Faith, 2012) si Berlin (Paradise: Hope, 2013) si i-a adus o serie noua de premii. In pivnita/ In the Basement a fost selectat, de asemenea, la Cannes. Prezentat in premiera la TIFF, in sectiunea Fara Limita, controversatul Safari urmareste partidele absurde de vanatoare in Africa ale turistilor nemti si austrieci care isi pandesc prada, trag, plang de entuziasm si se pozeaza cu animalele ucise, dezvaluind o latura a fiintei umane, pe cat de intunecata, pe atat de reala. Despre cum au decurs filmarile, Ulrich Seidl va povesti la TIFF. Safari va fi distribuit in Romania de Transilvania Film.

Directorul de imagine Iosif Demian va sustine un masterclass cu intrare libera marti, pe 6 iunie, de la ora 10:00, la Sapientia (Calea Turzii, nr. 4), dupa proiectia filmului sau, Baloane de sapun (1982). Lumea pitoreasca inspirata de opera lui Fanus Neagu a trecut prin nenumarate sedinte de cenzura, insa pelicula a fost recuperata partial si va ramane unul dintre cele mai nedreptatite filme romanesti ale epocii. Cunoscut pentru experienta sa ca operator, cineastul a semnat imaginea clasicului Nunta de piatra (1973) si a predat operatoria la Sydney.

Joi, pe 8 iunie, de la ora 11:00, producatorul britanic Steve Matthews va sustine un masterclass in cadrul TIFF Industry (Piata Stefan cel Mare, nr. 18) despre ce presupune munca unui scenarist si despre rolul canalelor de film pe piata europeana de televiziune. Producator executiv HBO Europa cu o experienta de peste 20 de ani, el lucreaza in prezent cu echipele de dezvoltare ale productiilor originale HBO din Polonia, Ungaria, Cehia si Romania.

TIFF LOUNGE

Duminica, pe 4 iunie, de la ora 17.00, Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, a inaugurat TIFF Lounge povestind despre filmele editiei cu numarul 16. Luni, pe 5 iunie, vine la TIFF Lounge celebrul actor american Armand Assante, cu doar doua ore inainte de premiera mondiala The Wanderers (r. Dragos Buliga), care va avea loc la Cinema Florin Piersic, de la 19:15, in prezenta echipei. Marti, pe 6 iunie, gazdele jurnalistului Mihnea Maruta vor fi regizorul Radu Mihaileanu si actorul britanic Derek Jacobi, care vor aduce detalii din culisele filmului Povestea iubirii, care are premiera in Romania pe 5 iunie, de la 21:45, in Piata Unirii Open Air. Miercuri, pe 7 iunie, dezbaterea se va muta la Casa de Cultura a Studentilor, dupa proiectia Politica, manual de intrebuintare (r. Fernando León de Aranoa) programata la ora 15:00. Invitati: fostul premier Dacian Ciolos si fostul ministrul sanatatii, Vlad Voiculescu.

Dupa un prim week-end cu un numar record de spectatori in Piata Unirii, la deschidere, si la Castelul Banffy, la cine-concertul Metropolis, cinefilii gurmanzi sunt invitati sa experimenteze Film Food, pe 5, 6 si 7 iunie. De la 18:30, povestile culinare vor fi proiectate la Cercul Militar si vor fi urmate de cinele pregatite la restaurantul Bricks, de la ora 20:15, de cei mai populari chefi din Romania: Sorin Bontea, Catalin Scarlatescu si Florin Dumitrescu. Umorul autohton si situatiile absurde din documentarul Varza, cartofi si alti demoni (r. Serban Georgescu) vor amuza publicul marti, 6 iunie, de la 21.45, in Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Miercuri, pe 7 iunie, de la 21.45, Povestea iubirii se intoarce in satul Dancu, acolo unde s-au desfasurat o parte dintre filmari, pentru o seara dedicata echipei si satenilor care s-au implicat in productie.

Biletele se pot cumpara de pe www.biletmaster.ro si direct de pe aplicatia TIFF 2017, disponibila in App Store si Google Store.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61888947
Dezbateri despre film si politica la TIFF 2017

Peste doar doua zile, pe 2 iunie, incepe cea de-a 16-a editie a Festivalului International de Film Trasilvania.

61888718
Ultimele 10.000 de abonamente disponibile la UNTOLD 2017

Desi mai sunt inca doua luni pana la festivalul UNTOLD, organizatorii anunta ca mai sunt disponibile doar 10.000 de abonamente la cea mai intensa experienta muzicala a anului.

61888717
Electric Castle 2017, sold-out cu o luna inainte de festival

Cele peste 20.000 de abonamente puse in vanzare au fost cumparate integral, dar fanii pot in continuare cumpara „bilete pentru orice zi” pentru a-si vedea artistii preferati.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.