Alegeri prezidenţiale 2019. Iohannis: „Astăzi e ziua campionilor cu ștampila VOTAT în mână”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după ce a votat la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie modernă, europeană, normală, invitându-i pe toţi românii să vină la vot.

„Astăzi este ziua campionilor cu ştampila VOTAT în mână”, a argumentat prezidenţiabilul PNL, conform News.ro.

„O zi foarte, foarte importantă astăzi. Eu personal am votat pentru o Românie modernă, o Românie europeană, o Românie normală şi vă invit pe toţi dragi români să veniţi la vot. Astăzi este o zi extrem de importantă, votăm pentru viitorul României, pentru direcţia în care va merge România mai departe. Astăzi este ziua campionilor cu ştampila VOTAT în mână. Dragi români, fiţi toţi campionii astăzi!”, a spus preşedintele.

Întrebat dacă are emoţii, Iohannis a declarat: „Sigur că am emoţii şi am aşteptări. Am aşteptarea să vină foarte mulţi români la vot şi evident cu ceva emoţie aşteptăm deseară rezultatul”.

La plecarea de la secţia de votare, răspunzând unei întrebări similare, a replicat: „Emoţii pozitive”.

Solicitat să precizeze dacă au fost incidente la vot, Klaus Iohannis a afirmat: „Nu cred, din informaţiile pe care le am până acum, totul este foarte bine organizat şi cred că lucrurile vor decurge normal. Repet, important este să se meargă la vot”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62091653
Alegeri prezidenţiale 2019. Orban: "Am votat pentru o Românie în care legea e lege pentru toţi"
Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că a votat pentru o Românie care să se dezvolte, o României în care instituţiile statului să servească cetăţeanul şi în care legea e lege pentru toţi.
62094204
Alegeri prezidenţiale 2019. Dăncilă: "Am votat pentru o Românie care să meargă înainte"
Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă a declarat duminică, după ce a votat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie care să meargă înainte, nu înapoi, spre vremuri în care nu aveam drepturi, nu aveam libertăţi.
62094138
REZULTATE OFICIALE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. Cand anunta BEC primele rezultate
REZULTATE OFICIALE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. După închiderea urnelor, duminică la ora 21:00, BEC va începe să anunţe rezultatele turului II al alegerilor prezidenţiale. Vor fi anunţate mai întâi rezultate provizorii, apoi cele parţiale şi finale