Nicuşor Dan a marcat startul campaniei electorale, lipind un afiş împreună cu Orban şi Barna

62144764
Facebook.com

Candidatul Dreptei la Primăria Bucureşti, Nicuşor Dan, a marcat startul campaniei electorale lipind, în Piaţa Victoriei, un afiş electoral, împreună cu premierul Ludovic Orban şi cu liderul USR Dan Barna, scrie News.ro. 

"Am făcut un gest simbolic (...) prin care să dăm semnalul că eliberarea Bucureştiului a început", a spus Ludovic Orban.

Nicuşor Dan, candidatul Dreptei pentru Primăria Bucureşti, a început campania electorală, la miezul nopţii de joi spre vineri, împreună cu liderul PNL, Ludovic Orban, copreşedintele USR, Dan Barna, şi liderul PNL Bucureşti, Violeta Alexandru.

Ei au mers în Piaţa Victoriei, unde au lipit un afiş electoral pe un panou: Nicuşor Dan a întins lipici cu o pensulă, afişul fiind lipit, împreună, de Orban şi Barna.

"Am vrut în mod special să fim alături de voluntarii noştri, care au muncit toată această precampanie şi vor munci toată campania care urmează. E foarte important efortul pe care îl fac pentru că ei trebuie să, prin discuţii de la om la om, să întoarcă minciunile pe care, pe banii noştri, primarii PSD le-au spus. De exemplu, miliardul de euro pe fonduri europene, minciună neruşinată, când ei nu au fost în stare să atragă un ban pe proiecte noi pe care le-au propus. Am ales special Piaţa Victoriei pentru că mult timp oamenii au strigat aici că Piaţa Victoriei este zonă liberă de PSD-ism şi noi vrem să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD", a afirmat Nicuşor Dan.

În timp ce el vorbea, o femeie vocifera spunând că nu este lăsată să asiste, iar la un moment dat Nicuşor Dan a făcut o comparaţie între voluntarii PNL, USR-PLUS şi "agitatorii ăştia răsuflaţi, aşa cum este răsuflată lista cu care PSD-ul vine la Consiliul General".

"Este un moment important, încă un pas spre eliberarea Bucureştiului de ceea ce a însemnat guvernarea PSD, este minutul începerii campaniei electorale pentru Bucureşti, este minutul din care cetăţenii, în urma acestei campanii, vor avea şansa să scoată PSD-ul din Bucureşti, din Primăria generală - alături de noi este viitorul primar al Bucureştiului, Nicuşor Dan - şi din toate primăriile de sector. Este un moment, îndrăznesc să spun, istoric, dreapta s-a unit la Bucureşti, este un parteneriat care dă şansa acestui oraş să devină un oraş european, un oraş modern, un oraş cu proiecte care se şi întâmplă, nu despre care doar se vorbeşte. Despre gălăgia de care am beneficiat venind încoace, un singur lucru de spus: când PSD termină soluţiile îi mai rămâne doar scandalul şi agresiunea. Asta am avut patru ani, asta a avut acest oraş patru ani, este o şansă să ne facem bine", a spus, la rândul său, Dan Barna.

"Am făcut un gest simbolic, împreună cu preşedintele USR Dan Barna şi am lipit, la startul campaniei, împreună, primul afiş cu Nicuşor Dan, ca un gest simbolic prin care să dăm semnalul că eliberarea Bucureştiului a început. Fac apel către toti bucureştenii educaţi, toţi bucureştenii care s-au săturat de bătaia de joc din ultimii patru ani de zile, de toţi bucureştenii care-şi doresc cu adevărat să trăiască într-o capitală europeană, cu servicii de calitate, în care să fie respectaţi şi în care să aibă şansa de a reuşi în viaţă, îi rog, fac apel la toţi bucureşteni să fie activi în această campanie, să se mobilizeze, să-i convinfă pe cei nehotărâţi, astfel încât pe data de 27 septembrie să eliberăm Bucureştiul, pe data de 27 septembrie prin echipa condusă de Nicuşor Dan şi sprijinită de USR-PLUS şi de PNL să punem competenţa, bunul simţ, educaţia, priceperea, cinstea, la lucru pentru binele bucureştenilor", a declarat Ludovic Orban.

Pe rolul Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 41 a Municipiului Bucureşti a fost înregistrat un număr de 19 candidaturi la funcţia de primar general, din care 18 au fost admise, conform hotărârilor BEM/hotărârilor pronunţate de instanţă de judecată ca urmare a contestaţiilor formulate”, potrivit sursei citate.

Principalii contracandidați a lui Nicușor Dan sunt: Traian Băsescu - PMP, Gabriela Firea – PSD și Călin Popescu-Tăriceanu -ALDE. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62118975
Alegeri locale 2020 în București. Lista finală a candidaților pentru fiecare sector

Alegeri locale 2020. Peste o sută de persoane candidează, pe 27 septembrie, să obţină o funcţie de primar general al Capitalei sau de primar de sector.

62140839
Alegeri locale 2020. A început campania electorală. Regulile pentru candidați

Campania electorală pentru alegerile locale a început vineri, urmând să se încheie pe 26 septembrie, la ora 7:00.

62135468
Tăriceanu acuză Poliția că și-a colantat mașinile în culorile PNL. Candidatul ALDE denunță o manevră electorală

Proaspăt înscris în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu a lansat o idee cel puțin neobișnuită. Liderul Alde consideră că Poliția și-a vopsit mașinile în culorile PNL.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.