„Suntem sclavii incompetenţei voastre!”. Protest al polițiștilor și al militarilor rezerviști în București

×
Publicitate

Sute de poliţişti din Ministerul Afacerilor Interne, poliţişti de penitenciare, rezervişti militari şi personal contractual din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională au plecat, vineri, în marş, către mai multe ministere de linie.

Protestatarii afişează pancarte pe care apar sloganuri ca: „Suntem sclavii incompetenţei voastre!”, „Noi M.A.I. contăm?”, „Legea salarizării nu M.A.I. este unitară”, „Armata nu apără un partid. Apără o ţară!” sau „Nu-i dispreţuiţi pe cei care vă apără”, scrie Agerpres.

Acţiunea este programată să aibă loc până în jurul orei 16:00 şi va cuprinde opriri pe traseul: Piaţa Romană (obiectiv - Ministerul Muncii, cu staţionare şi în fata Ministerului Afacerilor Interne) - Universitate - Piaţa Unirii (obiective - Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei) şi retur.

Solicitările demonstranţilor vizează, în primul rând, aplicarea imediată a Legii Salarizării 153/2017, în integralitatea sa şi în forma promulgată, la toate structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN), dar şi pentru toate categoriile socio-profesionale civile.

De asemenea, se doreşte aplicarea imediată, în integralitatea sa, aşa cum a fost promulgată, a Legii Pensiilor Militare de Stat nr.223/2015, excluderea rezerviştilor atât din PNRR, cât şi din Proiectul Legii Pensiilor de Serviciu, pentru a da posibilitatea măririi pensiilor civile în cadrul procentului de 9,4% din PIB.

În plus, o altă solicitare se referă la aplicarea Legii 127/2019 tuturor pensionarilor civili, precum şi la acordarea la salarii şi la pensii a sporului de MApN, MAI, SRI etc., tuturor civililor din structurile SAOPSN care au aceleaşi obligaţii, riscuri şi privaţiuni ca şi cadrele militare/de poliţie.

Sindicaliştii cer respectarea statutelor militarilor, politiştilor, ceferiştilor şi ale altor categorii socio-profesionale, cu toate prevederile privind drepturile specifice câştigate, renunţarea la lichidarea industriei de Apărare, prin vânzarea, la licitaţie, a acţiunilor, dar şi redeschiderea fabricilor de pulberi şi de muniţii, precum şi renunţarea la preconizata tripla impozitare a pensiilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62334116
Când va fi aprobat proiectul privind plafonarea tarifelor RCA. Anunțul lui Nicolae Ciucă. VIDEO
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, când va fi aprobat proiectul privind plafonarea tarifelor RCA, după ce acesta nu a ajuns pe ordinea de zi a ședinței de guvern, fiind retras de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
62321159
O femeie a născut în toaleta unui magazin alimentar, în Neamț. A susţinut că nu ştia că este însărcinată
O femeie în vârstă de 40 ani a născut în toaleta unui magazin alimentar din Piatra-Neamţ, iar la sosirea cadrelor medicale a declarat că nu ştia că este însărcinată, a informat, vineri, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
62334102
O raritate la RAR. Cu ce mașină s-au trezit inspectorii la verificări. GALERIE FOTO
Inspectorii de la Registrul Auto Român au avut parte de o surpriză, joi, când a verificări s-a prezentat o femei cu o mașină rară.