„Micutzu” scapă de răspunderea penală după bătaia de pe Calea Victoriei. Ce va trebui să facă în schimb

×
Publicitate

Actorul de stând-up comedy Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă „Micutzu”, răsuflă ușurat după scandalul monstru în care a fost implicat acum doi ani și jumătate în Capitală, pe Calea Victoriei.

Artistul, împreună cu alți doi suspecți, scapă de urmărirea penală în dosarul deschis pentru amenințare. Însă va trebui să facă 30 de zile de muncă în folosul comunității.

El a fost protagonistul unui schimb dur de replici cu un bărbat care îl ironizase, iar scandalul s-a lăsat cu îmbrânceli și geamuri sparte.

Scenele au fost surprinse în august 2021, pe Calea Victoriei. Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă „Micutzu”, era împreună cu iubita şi cu un prieten. Aceștia au fost abordați de un grup de trecători, care l-au ironizat, lucru ce l-a iritat pe actor. Aşa a izbucnit întreg scandalul, cu îmbrânceli, înjurături și geamuri sparte.

Cosmin Nedelcu, zis Micutzu, actor de stand-up comedy: „Băiatu asta care mă înjura a început să facă nişte miştouri d-astea de bun simţ moment în care eu am mers mai departe şi i am arătat un deget, lucru care l-a supărat şi mai tare. Și omul, din spate, a început să mă înjure spunandu mi fmm măcar treci grasule obosit pe la trecere."

La fața locului au sosit polițiștii, care l-au dus la secție pe Micutzu, însoțit de alte 3 persoane implicate.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violențe, dar şi pentru distrugere. Iar polițiștii le-au dat protagoniștilor câte 200 de lei amendă pentru schimbul de înjurături.

După 2 ani și jumătate de cercetări, audieri și confruntări de probe, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au ajuns la concluzia că nu există interes public pentru tragerea la răspundere penală a celor implicaţi în acest scandal şi au dispus renunțarea la urmărirea penală a lui Cosmin Nedelcu, dar și în cazul celorlalți doi protagoniști ai acestui incident.

Procurorii au ajuns la concluzia că totul s-a întâmplat pe fondul unor impulsuri de moment şi că reacțiile au fost relativ firești. Mai mult, s-a luat în calcul că nimeni nu a fost rănit serios, că urmările nu sunt grave, iar cei implicați nu au avut de a face până acum cu legea penală.

În plus, cu toţii vor fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, în cazul actorului fiind vorba de 30 de zile pe care acesta va trebui să le presteze la DGAS Sector 4, fiind avertizat că în cazul în care nu va veni cu o adeverinţă prin care să ateste că a muncit fără să fie răsplătit, risca să fie reîncepută urmărirea penală.

Până acum, actorul a refuzat să comenteze decizia procurorului. Ceilalți doi suspecți nu au putut fi contactați. Renunțarea la urmărirea penală va trebui confirmată de instanță, iar termenul stabilit în acest caz este în mai puțin de o lună.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62429153
Bărbatul care l-a bătut pe administratorul blocului ar fi fost drogat. „Locuiește cu mama și nu muncește”

Scandal uriaș în fața unui bloc din Timișoara. Un bărbat care s-ar fi aflat sub influența drogurilor, spun surse din anchetă, i-a avariat mașina unui vecin, după care l-ar fi lovit cu pumnii. Victima se ocupă de administrarea blocului.

62429150
Reacțiile călătorilor, după ce două trenuri s-au ciocnit ușor la stația de metrou Timpuri Noi. „Surpriza a fost mare”

Două garnituri de metrou s-au ciocnit marți seară în stația de metrou Timpuri Noi din Capitală.

 

62429138
Accident cu nouă victime pe DN1, în județul Prahova. Au fost implicate două mașini

Un accident rutier s-a produs, miercuri, pe DN 1, în judeţul Prahova, fiind implicate două maşini cu nouă persoane.

 

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62604739
Cum a prevenit ANI conflicte de interese în contracte publice de 2,3 miliarde lei. Cazul căsătoriei neprevăzute

Algoritmii sistemului Prevent 2.0 utilizat de Agenția Națională de Integritate (ANI) au prevenit conflicte de interese în contracte publice cu o valoare de peste 2,3 miliarde de lei în doar 4 luni, potrivit unui comunicat al instituției.