„Lista rușinii”. Românii cu datorii la stat ar putea apărea pe site-urile autorităților fiscale. Proiect

62557479
Shutterstock

Autorităţile fiscale centrale şi locale ar putea publica, pe site-urile proprii, atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi persoane fizice, precum şi cuantumul restanţelor, conform unui proiect de lege publicat de Ministerul Dezvoltării.

Și contribuabilii care au declarat şi au plătit la termen obligaţiile fiscale, fără restanţe, ar putea fi incluşi pe lista publicată.

„Se modifică prevederile privind publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante - se extinde obligaţia organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi pe cele ale persoanelor fizice, care au obligaţii fiscale restante şi cuantumul acestora, promovând transparenţa fiscală", se menţionează în expunerea de motive a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit sursei citate, proiectul clarifică modalitatea de publicare a listelor, specificând că pentru creanţele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziţie a autorităţii executive şi în Monitorul Oficial Local, şi oferă detalii despre informaţiile care trebuie menţionate pentru persoanele fizice.

"Introducerea unui nou alineat la art. 162 din Codul de procedură fiscală pentru publicarea informaţiilor fiscale ale organelor fiscale locale în Monitorul Oficial Local contribuie la creşterea transparenţei şi la informarea publicului despre situaţia fiscală a debitorilor. La dispoziţiile privind publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante se introduce obligativitatea ca atât contribuabilii persoane fizice, cât şi cele juridice, care au declarat şi au plătit la termen obligaţiile fiscale, fără restanţe, să fie incluşi pe lista publicată pe site-urile oficiale ale organelor fiscale centrale şi locale", se explică în document.

La nivelul organelor fiscale centrale, lista se publică conform ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală iar în cazul organelor fiscale locale, aceasta se publică prin hotărâre a consiliului local. Pentru creanţele fiscale gestionate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziţie a autorităţii executive.

În lista publicată sunt menţionate şi persoanele fizice, cu date precum numele, domiciliul fiscal şi numărul rolului fiscal, pentru a asigura o transparenţă mai mare. Scopul acestor modificări este de a creşte vizibilitatea contribuabililor care îşi respectă obligaţiile fiscale, promovând conformitatea fiscală, publicarea listei contribuabililor fără restanţe putând stimula alte persoane şi entităţi să îşi plătească obligaţiile la timp pentru a beneficia de această recunoaştere publică. De asemenea, se stabilesc clar modalităţile de publicare la nivel central şi local, inclusiv în Monitorul Oficial Local, pentru a asigura transparenţă şi accesibilitate.

"În esenţă, aceste modificări urmăresc creşterea transparenţei fiscale şi încurajarea comportamentului responsabil în achitarea obligaţiilor fiscale, prin publicarea regulată şi clară a listelor contribuabililor fără restanţe. În ansamblu, urmăresc sporirea transparenţei fiscale, facilitarea controlului social asupra respectării obligaţiilor fiscale şi îmbunătăţirea gestionării informaţiilor fiscale publice, atât pentru contribuabili, cât şi pentru publicul larg", se precizează în expunerea de motive.

Proiectul mai prevede şi eliminarea din lista de informaţii considerate a fi secret fiscal a informaţiilor referitoare la datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, precum şi alte detalii despre venituri, bunuri, plăţi, conturi, transferuri de numerar etc.

"Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă, concentrându-se doar pe plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net şi orice informaţii din declaraţii sau documente. Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informaţiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparenţă sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenţii ale autorităţilor fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informaţii, legea devine mai explicită în ceea ce priveşte datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale", se arată în documentul citat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Paraziții și Vama s-au retras de la Untold 2025. Care sunt motivele invocate de cele două trupe

Paraziții și Vama, două dintre trupele anunțate la Untold 2025, nu vor mai urca pe scenă. Paraziții invocă motive independente și anunță o pauză de la apariții live, iar Vama se retrage după neînțelegeri cu organizatorii.

Unde se află cele șase plaje „Blue Flag” din România, cu nisip fin, apă curată și servicii mai bune

România figurează și anul acesta pe harta mondială „Blue Flag”, însă doar câteva plaje de pe litoralul românesc respectă standardele internaționale, primind steagul albastru, simbol al curățeniei, siguranței și protecției mediului.

Poliția „curăță” trotuarele de mașinile parcate ilegal, în București. Șoferii primesc și câte opt amenzi

În București a început curățarea străzilor de mașinile parcate ilegal sau abandonate care blochează trecerea pietonilor. Poliția Locală aplică amenzi, iar oficialii promit trotuare libere și zone verzi, în timp ce șoferii cer soluții pentru parcare.  

Recomandări
Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat în comisii cu voturile PSD, PNL și UDMR

Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat, miercuri, în comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților, care s-au întrunit de urgență.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.