Ziua Aviației 2018. Avioane F-15 ale SUA au participat la ceremonie

×
Publicitate

O ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori a avut loc vineri, la Monumentul Eroilor Aerului, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Mai multe aeronave aparţinând Forţelor Aeriene, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Serviciului Român de Informaţii (SRI), precum şi aerionave ale SUA, au survolat monumentul. Pentru desfăşurarea evenimentelor au fost impuse restricţii de trafic în zona Pieţei Aviatorilor, scrie News.ro.

Astfel, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor a avut loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori.

Tot personalul din cadrul Forțelor Aeriene Române este cu gândul la piloții care sunt în aceste momente în spital, după ce, la începutul săptămânii, s-au catapultat dintr-un avion IAR 99 Șoim care s-a prăbușit. De asemenea, militarii sunt cu gândul și la pilotul Florin Rotaru, care și-a pierdut viața într-un tragic incident petrecut la Baza Borcea. MIG-ul în care acesta se afla s-a prăbușit.

elicopter

Aeronoave de transport militar Hercules și Spartan participă la demonstrație. Forțele Aeriene Române au 24 de astfel de aparate de zbor.

Trei aeronave de luptă F-15 au venit de la baza Massachusetts la Câmpia Turzii pentru exerciții militare și vor sta până în septembrie. Și ele au luat parte la demonstrație.

Ziua Aviatiei

La eveniment au participat şi secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, precum şi şeful Statului major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

De asemenea, tot vineri, între orele 9.00 şi 16.00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, unde va fi putea fi vizitată expoziţia „Aeronautica română şi Marea Unire”, ce cuprinde avioane militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.

Activităţi similare vor avea loc în toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene, precizează Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit Brigăzii Rutiere, între 9 și 11:30 a fost blocată circulaţia pe ambele sensuri ale Bd. Aviatorilor, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, pe Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru, pe strada Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor şi pe str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

harta trafic restrictionat

Poliţiştii recomandă şoferilor să folosească rutele ocolitoare: Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache, Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Tradiţii de Sfântul Ilie. Dâmbovițenii l-au invocat pe Sfântul Ilie cu un spectacol cu foc

Sf. Ilie 2018. Credincioșii îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Ilie, cel care aduce ploi în vreme de secetă, după cum spune tradiția.

Doua familii de turiști, speriate de o ursoaică cu pui. Unde s-au adăpostit

Prin clipe de groază au trecut două familii cu copii, care se aflau joi pe Transfăgărășan.

Ce s-a întâmplat cu epava avionului prăbuşit în Bacău

Anchetatorii din Bacău au reușit să recupereze din lacul de acumulare epava avionului prăbușit luni în timpul unui zbor de antrenament.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are ”drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!