Zi de primăvară pe litoral. Oamenii au luat plaja cu asalt, iar unii au avut curaj și pentru o baie la 7 grade Celsius

×
Publicitate

Și mai cald a fost la mare, unde soarele i-a însoțit pe turiști la plimbare pe plajă. Cele 18 grade Celsius i-au încurajat pe unii să intre în apă și să înoate, în timp ce alții au renunțat doar la pantofi sau tricou.

Plimbările s-au prelungit până pe faleza Cazinoului, dar și în Portul Tomis, unde cu greu au găsit o masă liberă la terasele restaurantelor. Cei pasionați de fotografie au fost ocupați să surprindă frumusețea mării.

Ezel, un băiat de 12 ani şi tatăl lui s-au gândit să încerce apa mării, de numai 7 grade Celsius. Înainte, s-au încălzit cu câteva flotări şi alergare pe plajă şi s-au felicitat pentru curaj. Apoi s-au avântat în valurile reci şi nu au regretat.

Ezel: „Rece, dar e bună.

Reporter: E prima dată?

Ezel: „Da.”

Reporter: Am văzut că nu te-ai băgat cu totul. O iei treptat?

Ezel: „Da, m-am băgat până aici, apoi din ce în ce mai mult."

Tatăl lui Ezel: „Încercăm să-l facem și pe el mai sănătos. Nu mi-e teamă că răcește el, mi-e teamă de soție ce o să zică după aceea."

Bărbat: „Foarte frumos, refreshing pentru minte, pentru corp.”

Reporter: Cam câte grade are apa?

Bărbat: „Cred că vreo 7 astăzi."

Alţii s-au bucurat doar să atingă apa cu picioarele goale, sau doar să se relaxeze pe plajă sub razele soarelui: „Vremea este absolut minunată. E foarte bine, e cald, după cum vezi sunt în picioarele goale."

„Chiar regretam dacă nu aș fi venit, pentru copil, pentru aerul curat, sincer, zici că e primăvară", spune altcineva.

Bărbat: „Avem în plan să ne plimbăm un pic pe malul mării, să facă un pic de aerosol, să-i facă bine la respirație"

Câțiva prieteni din Bucureşti şi-au adus şezlonguri şi băuturi răcoritoare. Cum cele mai multe localuri din Mamaia sunt închise, şi-au petrecut întreaga zi pe plajă: „Noi suntem de joi seara și venim, ne plimbăm, aerosoli cât putem și de luni la muncă".

Copiii au avut o misiune importantă: „Mă numesc Rareș și caut melci. Am găsit până acum 132."

Forfotă a fost și în Portul Tomis, unde sunt şi cele mai multe restaurante deschise în această perioadă. Cele mai cerute preparate au fost peştele fript cu mămăligă şi usturoi, midiile în sos de vin roşu, pastele cu fructe de mare sau paella.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62424565
Alertă într-o pădure din Vaslui. Au fost descoperite elemente de muniţie

Mai multe elemente de muniţie au fost găsite, sâmbătă, de un bărbat care se plimba într-o pădure din comuna Fereşti cu un detector de metale.

 

62424564
Copilă de 15 ani din Târgu Ocna, răpită de doi indivizi. Au urcat-o cu forța în mașină și au fugit cu ea

O tânără de 15 ani din Târgu Ocna, pe nume Stănescu Ileana, a fost răpită de două persoane.  

62420746
Scurgeri de benzină din vagoanele unui tren de marfă, în gara Drobeta-Turnu Severin. Intervenție de urgență a pompierilor

S-a dat alarma în gara din Drobeta-Turnu Severin, după ce angajații CFR au simțit miros de benzină în preajma unor vagoane pline cu combustibil.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.