Zeci de documente de identitate au fost descoperite într-un microbuz de polițiști la Vama Giurgiu. VIDEO

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit într-un microbuz condus de un cetăţean german de naţionalitate siriană mai multe documente, false sau autentice, ai căror titularii nu era prezenţi la control.

La data de 18.09.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în țară, un cetățean german de naţionalitate siriană, în vârstă de 55 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Germania.

Bărbatul efectua servicii de coletărie în regim personal pe ruta Turcia-Germania, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

La controlul de frontieră, acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul motor a fost descoperită o sacoşă în care se aflau patru documente false - două permise de şedere cu însemnele autorităţilor din Germania şi două permise de conducere cu însemnele autorităţilor din Cehia.

Totodată, în alte colete din microbuz au fost descoperite 44 de documente de identitate siriene autentice, eliberate pe numele unor persoane care nu erau prezente la controlul de frontieră.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, conform prevederilor legale incidente.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62387655
Întâlnire importantă între ministrul Apărării Naționale și ambasadorul SUA în România, din cauza atacurilor Ucrainei
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire, luni, cu ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina.
62386458
VIDEO. Mihai Pascu, tatăl șoferului drogat, s-a prezentat la secția de poliție alergând în pantaloni scurți
Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis 2 tineri într-un accident, a venit marți la o secție de poliție din București în pantaloni scurți, alergând printre mașinile parcate pe stradă.
62387611
Doi profesori universitari din Iași au lăsat după ce au murit, prin testament, zeci de mii de euro pentru studenți
Doi profesori universitari din Iași au ales să sprijine studenți cu merite deosebite, chiar dacă fizic dascălii au plecat dintre noi. Prin testament, au lăsat câte o mie de euro pe an, timp de 3 decenii, pentru burse de merit destinate tinerilor.