Zeci de amenzi aplicate de jandarmi după protestul faţă de vaccinare din Piaţa Universităţii

62162369
Agerpres

Jandarmii au aplicat 40 de sancţiuni persoanelor care au participat la protestul faţă de vaccinare din Piaţa Universităţii, cele mai multe pentru că nu s-a purtat masca de protecţie.

”În data de 28 octombrie a.c., începând cu ora 20:00, în Piaţa Universităţii, s-a desfăşurat o adunare publică de protest iniţiată în mediul online, fără a întruni condiţiile impuse de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată”, a transmis, vineri, Jandarmeria Bucureşti, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că pe timpul manifestaţiei, au fost constatate mai multe încălcări ale cadrului legal în vigoare, motiv pentru care jandarmii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.000 de lei.

Potrivit jandarmilor, 20 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul prevede - ”nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor”.

George Simion, printre protestatari

De asemenea, 15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. k) din Legea nr. 55/2020. Articolul respectiv prevede: ”participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a).

Alte cinci sancţiuni au fost date pentru ”nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise”.

”În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare şi aplicarea măsurilor care se impun”, au mai transmis jandarmii.

Peste 100 de persoane au participat, joi seară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la un protest faţă de vaccinare, scandând "Nu ne vaccinăm".

Între aceştia s-a aflat şi liderul AUR George Simion.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62194664
Nicuşor Dan afirmă că nu va începe lucrările la Spitalul Metropolitan până nu există finanţare pentru finalizarea acestuia
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că nu va începe lucrările la Spitalul Metropolitan până nu va avea certitudinea că există finanţare şi pentru terminarea construcţiei.
62197712
Coronavirus în România, bilanț 29 octombrie. 12.474 cazuri noi și 481 de decese. Situația la ATI
Până astăzi, 29 octombrie, în România au fost înregistrate 1.628.501 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 8.110 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
62209644
Nicuşor Dan: Primăria ar putea plăti 100-200 de milioane de lei în plus la subvenţia pentru termoficare
Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că Primăria poate mări subvenţia pe care o acordă în acest moment pentru termoficare.